Ghidul solicitantului pentru investiții în procesarea produselor din sectorul pomicol, finanțate prin PNDR 2020, publicat de AFIR pentru consultare publică

pomicultura-subventii.jpg

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol, finanțate prin submăsura 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică.

„Așteptăm toate propunerile şi observațiile potențialilor noștri beneficiari ai investițiilor în procesarea produselor din sectorul pomicol, pentru a le analiza împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR. După publicarea versiunii finale a Ghidului solicitantului vom lansa sesiunea de primire a proiectelor pentru care condițiile generale de depunere nu s-au schimbat față de sesiunea deschisă anul trecut. Pentru că solicitările de finanțare din partea producătorilor sunt numeroase, vreau să anunț că vom deschide în această lună şi ultima sesiune de depunere a proiectelor pentru submăsura 4.1a destinată exploatațiilor pomicole, cu o alocare majorată la 65 milioane euro. Dezvoltarea pomiculturii românești constă în creșterea numărului de investiții atât pentru producerea, dar mai ales pentru procesarea şi comercializarea produselor autohtone.” a menționat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Prin submăsura 4.2a rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și 40% pentru întreprinderi mari. Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora, cu 20 de puncte procentuale, pentru operațiuni sprijinite în cadrul PEI (Parteneriatul European de Inovare) și pentru investiții colective.

Valoarea finanțării acordate prin intermediul submăsurii 4.2a poate ajunge până la maximum 1,5 milioane de euro, în funcție de tipul de beneficiar și de investiția propusă.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site a versiunii consultative aferente Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.2a. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail, [email protected], până la data de 16 februarie 2019.

Sursa: AFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top