Globalizare & integrare – dificultatile limitarii fraudei fiscale

Globalizarea nu este un fenomen economic şi/sau politic; este cea mai dramatică mutaţie pe care specia umană a cunoscut-o în istorie… Inţelesul pozitiv al globalizării este acela de progres. Un schimb de informaţii si o economie neîngradită în toată lumea, fără bariere şi fără influenţa politicului, un joc liber al puterilor prezente pe piaţă. (Eugen Ovidiu Chirovici)

Frauda fiscală are consecinţe grave asupra bugetelor statelor membre şi asupra sistemului de resurse proprii al UE. Conduce la încălcări ale principiului impozitării juste şi transparente, denaturează concurența şi, astfel, afectează semnificativ funcţionarea pieţei interne. Companiile oneste întâmpină dezavantaje de ordin concurenţial din cauza fraudei fiscale, iar pierderile de venituri fiscale sunt, în final, acoperite de contribuabilul european prin alte forme de impozitare. Faptul că în prezent nu se aplică un sistem uniform de colectare a datelor în toate statele membre, exitând diferențe majore între standardele naţionale de raportare, face imposibilă evaluarea adecvată a amplorii reale a acestui fenomen. În aceste condiţii estimările făcute asupra pierderilor bugetare comunitare, datorate neîncasării impozitelor şi taxelor, oscilează în jurul sumei de 250 miliarde EUR (2-2,25 % din PNB). Cifra de 40 miliarde EUR, provenind din fraude în domeniul TVA-ului, se apreciază, totuşi, că este realistă. Apoi, cel puţin 10% din pierderi corespund încasărilor de TVA, 8% – încasărilor din accize pe băuturile alcoolice şi 9% – încasărilor din accize pe produsele din tutun. Globalizarea implică astăzi dificultăţi din ce în ce mai mari în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale la nivel internaţional. Implicarea sporită a întreprinderilor cu sediul în ţări terţe în frauda de tip „carusel”, răspândirea comerţului electronic şi globalizarea pieţelor serviciilor spun multe în această direcţie. Deşi intră în mare măsură în domeniul de competenţă al statelor membre, combaterea fraudei nu este o problemă care poate fi soluţionată doar la nivel naţional. Scopul unei strategii la nivelul UE de combatere a fraudei fiscale trebuie să fie reducerea pierderilor fiscale generate de fraude fiscale, prin identificarea domeniilor în care se pot aduce îmbunătăţiri atât legislației CE, cât şi cooperării administrative dintre statele membre. Ideal ar fi ca aceste îmbunătăţiri să promoveze în mod eficient reducerea fraudei fiscale, fără a crea sarcini inutile pentru administraţiile fiscale şi pentru contribuabili. În mare măsură, amploarea fraudei fiscale în Uniunea Europeană se datorează sistemului TVA care este prea complex, făcând tranzacţiile intracomunitare greu de urmărit, opace şi, implicit, vulnerabile abuzului (Cf. Rezoluția PE din 2 sept. 2008 asupra Strategiei coordonate anti-fraudă fiscală). Dealtfel, Comisia Europeană şi Curtea de Conturi au declarat în mod consecvent că sistemul pentru schimburi de informaţii între statele membre cu privire la livrările intracomunitare de bunuri nu furnizează informaţii relevante sau în timp util pentru combaterea eficientă a fraudei în domeniul TVA. Aceleaşi instituţii au invocat şi necesitatea unor norme mai clare, cu caracter obligatoriu, pentru cooperarea dintre statele membre şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). În această privinţă, Parlamentul European a constatat faptul că statele membre pun obstacole în calea unei reforme reale a Directivei 2003/48/CE, recurgând la obiecţii continue şi tactici de amânare. Prin reforma respective Directive (privind impozitarea veniturilor din economii) ar urma să se corecteze diferitele lacune şi deficienţe actuale, care împiedică descoperirea operaţiunilor frauduloase, dar şi să fie extinsă la mai multe tipuri de persoane juridice şi de surse de venit. În acest context,
nu mai puţin importantă este şi eliminarea paradisurilor fiscale, dacă avem în vedere efectele negative ale acestora asupra încasărilor fiscale ale fiecărui stat membru. Mai mult, acestea ar putea reprezenta o barieră în calea punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona, în cazul în care exercită o presiune de scădere excesivă asupra ratelor de impozitare şi, în general, asupra veniturilor fiscale. De aceea, Consiliul şi Comisia ar trebui să facă uz de puterea comercială a UE atunci când negociază acorduri comerciale şi de cooperare cu guvernele unor paradisuri fiscale, pentru a le convinge să elimine dispoziţiile şi practicile fiscale care favorizează evaziunea şi frauda fiscală. Un aspect notabil îl constituie faptul că la Reuniunea Consiliului European din 14 mai 2008 s-au formulat recomandări de a include în acordurile comerciale o clauză privind buna guvernare în probleme fiscale. Evident, acest lucru nu este suficient, Comisia urmând să includă o astfel de clauză, cu efect imediat, în negocierile sale referitoare la toate acordurile comerciale.

Ionel Bostan

Ionel Bostan

Ionel Bostan este publicist şi prozator – membru al Uniunii Scriitorilor (USR) şi Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR). N.21 februarie 1962, Giurgeşti-Tg.Frumos, judeţul Iaşi. Studiază Economia şi Dreptul la Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi. Profesor universitar din anul 2002.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top