Guvernul a aprobat modificarea legislatiei privind asociatiile de proprietari si condominiul

proiecte-PNDR.jpg

Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), Legea privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor.

Actul normativ preia reglementari promovate prin proiectul de lege privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor, adoptat in ședința Guvernului din 16 noiembrie 2016, dar clasat in conformitate cu prevederile Hotararii Biroului Permanent al Senatului din data de 27.12.2016, in baza art. 63 alin. (5) din Constituția Romaniei.

Astfel, legea reglementeaza aspectele juridice, economice si tehnice cu privire atat la infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari din cadrul condominiilor cu cel putin 3 unitati de proprietate imobiliara, cat si la administrarea, intretinerea si folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au in structura lor locuinte sau spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, aflate in proprietatea a cel putin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar avand o proprietate individuala si o cota-parte indiviza din proprietatea comuna.

Totodata, legea propune o noua abordare a gestiunii locuirii colective, fiind aplicabila tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe constructii, in care exista proprietati individuale reprezentate de locuinte si/sau spatii cu alta destinatie, dupa caz si cote-parti indivize de proprietate comuna. Astfel, condominiul este abordat in sensul larg al termenului, fie ca este cazul locuintelor situate in imobile colective, fie ca este vorba de locuinte individuale situate in curti comune sau alte forme de proprietati concret delimitate.

In acest context, sunt stabilite statutul condominiului, conditiile pentru folosinta, modificarea si intretinerea locuintei, normele de conduita in cadrul condominiului, sunt clarificate principiile de stabilire a cotelor de proprietate comuna asupra imobilului si a organizarii condominiului si sunt reglementate conditiile de infiintare, organizare si functionare a asociatiilor de proprietari, precum si raporturile dintre administratia publica si asociatiile de proprietari.

Prevederile legii vizeaza:

  • eficientizarea administrarii locuintelor, fie ca sunt imobile colective tip bloc, locuinte situate in curti comune sau ansambluri rezidentiale;
  • o mai buna structura a organelor de conducere ale asociatiilor de proprietari;
  • clarificarea responsabilitatilor si incompatibilitatilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociatiilor de proprietari;
  • instituirea regulamentului condominiului, in care sa se inscrie regulile de comportament si de folosire a proprietatii;
  • clarificarea si eficientizarea relatiei dintre autoritatile publice si asociatiile de proprietari.

Prin recunoasterea condominiului in sensul acestei legi, se va imbunatati administrarea imobilelor in care se afla mai multe proprietati si, implicit, mai multi proprietari, iar acestia vor fi responsabilizati. De asemenea, se doreste intarirea ideii ca proprietatea (proprietari individuali de locuinte sau spatii cu alta destinatie aflati in condominiu) impune si obligatii, nu numai drepturi, obligatii legate mai ales de conservarea functionala a imobilului, de asigurarea unui standard ridicat al calitatii vietii si de reducerea consumului si asigurarea eficientei energetice.

Legea stabileste si principiile de organizare si functionare a condominiului, precum si regulamentul de functionare al acestuia. Proprietarii din condominiu trebuie sa incheie un acord scris cu privire la regulile si conditiile de folosinta a partilor comune ale imobilului si normele de conduita dintre proprietari, numit regulament al condominiului.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top