Handicapurile comunicării fondurilor europene

06/02/2009 de Monica Cercelescu

Pe tematica absorbţiei banilor de la UE s-a dezvoltat un volum imens de literatură de promovare numai bună pentru criptologi
Promovarea fondurilor UE este acum o provocare pentru organismele de gestiune a acestora. După toate criticile referitoare la incapacitatea de absorbţie a banilor europeni, ele au sarcina să deruleze campanii de comunicare pentru a atrage proiecte eligibile. Fondurile UE au ajuns dintr-o dată în prim-plan, după o perioadă în care informaţiile despre acestea păreau puse sub cifru. De curând însă s-a produs un val de stiri care va lua amploare: fondurile au căpătat importanţă în discursurile politice legate de iesirea din criză.
Asteptările de la investitorii privaţi s-au diminuat pe măsură ce evoluează criza economică si, în aceste condiţii, atenţia autorităţilor s-a îndreptat asupra finanţărilor europene. Absorbţia acestor fonduri a fost trecută pe lista priorităţilor de grad zero ale Guvernului, fiind printre puţinele resurse financiare la care s-ar putea aspira în actualul context. Cu condiţia să se mobilizeze, spre a atrage proiecte eligibile.
Miscările au început să se simtă si în planul comunicării strategice: s-au derulat deja niste campanii mai ample care depăsesc sfera conferinţelor si seminariilor si urmează, foarte curând, altele. Acest lucru este vizibil în numărul licitaţiilor publice cu acest scop, care au avut loc deja sau care sunt anunţate.
Însă aceste demersuri pornesc de la niste handicapuri greu de reparat. Înainte de orice, campaniile pentru fonduri au un imens deficit de imagine.

Comunicarea cifrată marca UE
Sintagma „fonduri europene“ este strâns legată de aceea de „licitaţii publice“ care, la rândul ei, are profunde conotaţii legate de corupţie. (continuarea pe http://www.sfin.ro//articol_15256/handicapurile_comunicarii_fondurilor_europene.html)

Sursa: http://www.sfin.ro//articol_15256/handicapurile_comunicarii_fondurilor_europene.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top