Iacob Vladut scrie pe blogul sau despre care sunt cauzele si efectele in promovarea unui proiect.
“1. INTRODUCTION
Afacerile lumii sunt din ce in ce mai flexibile pentru ca sunt generate de firme ce au o structura organizatorica redusa, iar cunostintele sunt detinute in general de persoane cu pregatire de specialitate. Interactiunile acestora in mediul economic sunt din ce in ce mai precise si foarte bine definite. Cu alte cuvinte, putem vorbi de afaceri punctuale cu specific de proiect.
Tendinta generala de derulare a afacerilor se manifesta si in Romania, insa la acest moment notiunea de proiect, inca neperceputa corespunzator (Bulat, 2011), este preluata in limbajul curent al tot mai multor persoane creandu-se astfel confuzii.
Motivul acestui material este acela de a aduce o serie de lamuriri privind proiectele si modul lor de gestionare pe de o parte, precum si acela de a demonstra utilitatea unor instrumente simple pentru a realiza o analiza cauza-efect, in cazul nostru: slaba promovare intr-un proiect.
2. PROIECTUL
Piata se modifica permanent, organizatiile sunt nevoite sa se adapteze. Astfel, dinamica mediului duce la schimbare adaptabila, iar aceasta gereaza nevoia de proiecte (Opran, et al., 2012). Prin urmare se impune configurarea si dezvoltarea produselor cerute de consumatori, reconstruirea relatiilor prin noi aliante, atragerea de profesionisti formati pe cunostinte ce vor manageria afacerile ca proiecte.
2.1 Definirea notiunii de proiect
Pentru a materializa o ideie, de exemplu amenajarea gradinii, organizarea unei petreceri, initierea unei drumetii, excursii ori a concediului, chiar si conceperea unui desert ori fabricarea unui anumit produs sau realizarea unui serviciu, poate fi adusa in discutie notiunea de proiect.
Comun proiectelor este un scop unic, bine determinat in timp, pentru a carui indeplinire se pun la bataie resurse materiale, financiare, umane si timp. Alocarea acestora nu se face continuu, iar in ceea ce priveste timpul de realizare trebuie stabilit un termen de inceput si un termen de finalizare. Unele proiecte pot fi continuate sau transformate in alte proiecte.
Termenului ”proiect” i-au fost date numeroase definiri (Rutman & Mowbray, 1983; Conrad &Hedin, 1987; Valadez & Bamberger, 1991; Matauan, 1999). Definitiile au fost preluate si imbunatatite de alti autori (Munns & Bjeirmi, 1996 Ciobanu, 2002; Turner, & Simister, 2004; Bоrgaoanu, 2005; Bulat, 2011; Opran, et al., 2012). De regula prin aceste definitii se fac referinta la ”elementele specifice: obiective date, resurse special alocate, activitati planificate, echipa dedicata, durata determinata” (Pascu, 2005).
Astfel proiectul desemneaza ”o investitie de capital pe o perioada determinata, cu scopul de a crea active productive” (FIMAN, 1993), insa pentru acest material se va avea in vedere ca proiecul reperezinta ”un grup de activitati care trebuie realizate intr-o secventa logica, pentru a atinge un set de obiective prestabilite, formulate de client” (Comisia Europeana).
La nivelul unei entitati economice sau administrative, un proiect reperezinta o modaliate de a pune in opera, programe diverse ce sunt la randul lor componente ale unor poiltici (figura 1).”
Citeste continuarea articolului pe blog