Injectiile financiare ilicite si fiscalizarea forfetara

Gama metodelor de a plăti impozite diminuate este relativ extinsă: declari venituri mai mici, adică “uiţi” să tai chitanţe (foarte răspândită în cazul restaurantelor, magazinelor mici, de cartier, şi a firmelor de construcţie în regie proprie). Venituri mici plus cheltuieli mari egal profit mic sau chiar pierderi, deci zero impozit la stat. Declari cheltuieli mai mari. De cele mai multe ori, banii sunt direcţionaţi către salarii sau către plata unor servicii de consultanţă efectuate de o companie din acelaşi grup, la tarife mult mai mari decât cele din piaţă. Grupurile internaţionale “pierd” profitul pe drum. În cazul unui import, de exemplu, o firmă din România nu va lua direct de la una din Grecia produsele, ci de la o altă firmă, din acelaşi grup, cu sediul acolo. Profitul rămâne astfel la firma respectivă şi nu ajunge în România. (Victor Rotariu, Gândul, 3 martie 2009)

Frecvent, în practică, IMM-urile sunt creditate – pe termene diverse – cu sume apreciabile de bani, de către patronii acestora, în vederea efectuării unor plăţi curente (achitare furnizori, salarii, chirii etc.), atunci când disponibilul din încasări este insuficient.

Acest procedeu este întâlnit mai ales în cazul firmelor la care acţionarul unic este şi manager. Dacă cifra de afaceri este considerabilă (câteva miliarde), iar profitul este … negativ, pe fondul neîndatorării la terţi şi predominanţei finanţării de către proprietar din bani personali, se apreciază că au loc manevre evazioniste: neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor şi/sau majorări nejustificate a cheltuielilor, prin includerea pe costuri a unor facturi fie fictive, fie că nu au legătură cu veniturile realizate.

Dată fiind amploarea fenomenului la macroscară, cel puţin două instituţii (în afara celor de informaţii şi siguranţă naţională) sunt în alertă: Fiscul şi Oficiul de prevenire şi combatere a spălării banilor. Însă, rezultatele nu sunt dintre cele mai spectaculoase. Fiscul nu dispune de nici un mijloc legal de a interveni în cazul firmelor care înregistrează pierderi în mod constant, iar manipularea unor sume mari de bani în numerar prin casieriile proprii, pentru operaţiuni de depuneri şi retragere aferente împrumuturilor acordate propriei societăţi, nu este interzisă. Mai ales că, adesea, se recurge la fracţionări, pe mai multe zile. Sistemul de declarare şi impunere a veniturilor, în faza actuală, nu permite iniţierea nici unei măsuri împotriva acelor patroni care injectează în firme bani aflaţi în disproporţie totală faţă de sumele obţinute ca urmare a funcţionării firmei – dividende ori salarii.

Poate, într-un viitor – mai mult sau mai puţin îndepărtat, extinderea informatizării şi prelucrarea datelor din raportările financiar-contabile de către organele fiscale vor permite depistarea necorelărilor în acest plan. Ba, chiar, ar deveni posibilă şi facilă efectuarea unor comparaţii între veniturile declarate de diverşi contribuabili şi sumele cheltuite pentru excursii costisitoare, tablouri de colecţie, vile extravagante (care se rotesc după soare) etc. preluate din fişierele agenţiilor specializate.

Cât priveşte forul înregistrat cu prevenirea şi combaterea spălării banilor, nici acesta nu este tocmai performant în această privinţă, chiar dacă face cercetări (şi) în planul operaţiunilor de depunere şi retragere de numerar – în/din casieriile firmelor – pentru sumele ce depăşesc echivalentul a 10.000 euro.

Văzută din alt unghi, lipsa restricţiilor prea mari aduce un oarecare avantaj pentru IMM, în condiţiile crizei de resurse financiare şi birocraţiei aferente creditului bancar. De altminteri, creditarea firmei proprii de către patron, cu bani personali sau împrumutaţi de la persoane fizice, prezintă certe atu-uri: lipseşte formalismul, există posibilitatea retragerii sumelor în orice moment, treptat sau dintr-o dată, dacă disponibilul din casierie permite, există rentabilitate din punct de vedere fiscal, pot fi plătite dobânzi care sunt deductibile fiscal (în condiţiile impozitării acestora la persoana fizică).

Cota unică de impozitare, care se aplică în sistemul nostru fiscal de aproape cinci ani, deşi are merite incontestabile, nu a reuşit, totuşi, fiscalizarea tuturor componentelor privind afacerile firmelor.

De aceea, încă în urmă cu doi ani, s-a pus problema introducerii unei taxe forfetare, care să înlocuiască impozitul de profit în cazul companiilor din anumite domenii. (Această cotă forfetară – sau pauşală – se fixează dinainte, la o sumă globală şi invariabilă.) La vremea aceea se vorbea despre producătorii din panificaţie, vizându-se reducerea dimensiunii pieţei negre care atinsese circa 40%.

Cota forfetară permite deducerea din venitul impozabil a unei cote de cheltuieli, pentru care nu sunt necesare documente justificative, însă ar presupune luarea în considerare a altor elemente (consum de utilităţi, capacităţi de producţie ori de prestare servicii etc.).

Astăzi, pe fondul accentuării crizei economice, se pune din nou problema impunerii forfetare, dar menţinând în continuare (cel puţin pentru 2009) cota unică de impozitare şi revenind la nefiscalizarea profitului reinvestit, mai puţin pentru dotările de lux.

Motivaţia impozitului forfetar pleacă de la mai multe elemente. De exemplu, din cei peste 680.000 contribuabili persoane juridice, aproape 2.000 asigură peste 85% din veniturile bugetului consolidat. Domeniile cu pierderi se limitează la zone unde acestea nu par a trebui să existe (şi care deţin împreună 50,7% din totalul cifrei de afaceri): industria alimentară şi a băuturilor, comerţul cu ridicata, comerţul cu amănuntul, hotelurile şi restaurantele, imobiliarele şi construcţiile, unde se înregistrează 69,3% din pierderea netă pe 2007.

MFP invocă şi faptul că, în patru ani, economia subterană a crescut de la 14% la 20% din PIB, evaziunea manifestându-se mai ales sub forma muncii la negru şi a rambursărilor ilegale de TVA. Filoevazionist este considerat comerţul cu mărfuri din spaţiul comunitar, iar zonele predilecte nu ocolesc nici sectorul imobiliar, construcţiile, agricultura ori industria petrolieră.

Evident, sistemul forfetar de impozitare pentru activitatile economice insuficient fiscalizate nu corespunde unui mecanism fiscal performant (alte ţări abandonându-l). Însă, ar putea conduce la asanarea unor practici economice ilicite, care, se pare, au o amploare mult mai mare faţă de cifrele publicate oficial.

Pe de altă parte, cu certitudine, nu vor lipsi victimele colaterale. Este vorba despre firmele care au pierderi reale în afaceri, nu doar în contabilitate, care nu este exclus să fie împinse către faliment.