Înscrieri online: 100.000 Euro pentru startup-uri românești care ajută copiii

Accelerator-de-afaceri.jpg

Startup-urile și inovatorii din România care dezvoltă idei de afaceri pentru îmbunătățirea vieții copiilor vor putea obține finanțări totale de 100.000 de euro și programe de training, într-un accelerator de afaceri pentru care se fac înscrieri online până pe data de 26 aprilie 2019, au anunțat, luni, organizatorii.

Impact Hub Bucharest, împreună cu Impact Hub Basel și Fondation Botnar (Elvetia), lansează acceleratorul Innovators for Children, dedicat startup-urilor sau inovațiilor care contribuie la îmbunătățirea vieții copiilor, în special prin soluții la probleme ce țin de domeniul sănătății.

Înscrierea la accelerator se face prin completarea formularului de pe site-ul www.innovatorsforchildren.org. Participarea se face în baza confirmării din partea organizatorilor și este gratuită. Înscrierile sunt deschise până pe 26 aprilie 2019.

Sunt căutate startup-uri sau inovații în stadiu de prototip sau lansate de maximum 1 an, la probleme ce țin de alimentație, medicină, educație pentru sănătate și nu numai.

Antreprenorii și inovatorii care vor fi selectați să participe la accelerator vor trece printr-o serie de workshop-uri, întâlniri de feedback și follow-up, webinarii de progres și un retreat de 4 zile cu cei mai importanți actori din domeniu.

Vor participa apoi la o sesiune de pitching, iar câștigătorii vor beneficia de:

  • finanțare totală de 100.000 de euro,
  • 6 luni de suport,
  • o vizită de cercetare în Basel (Elveția) și
  • acces la spațiul de coworking și comunitatea Impact Hub Bucharest.

Sursa: Startupcafe.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.