Acum avem de-a face cu o globalizare cosmaresca a raului, cu o avansare triumfatoare a profanului, in care se inscrie si rationalitatea stiintifica, o secularizare bintuita de tot felul de iluzii si un conflict cvasipermanent.
In Univers totul este si evolueaza impreuna, o ierarhie vie, fara sfirsit. Treaba noastra aici este sa sublimam materia si sa infrumusetam lumea. Asta e sensul existentei actuale, sa imprimam materiei pecetea spiritului. Spiritul si lumea construiesc impreuna spiritul si lumea. Oare, cu adevarat, asta facem? Sau exact opusul? Si asteptam sa ne fie bine… Va informez ca sintem in cadere libera, iar modernitatea, un hybris, nu a facut decit sa o accelereze, „eliberindu-l” pe om de sub tutela Tatalui, iar desertul de credinta sporeste pretutindeni in jurul nostru.
Trebuie sa revenim la mituri, la arhetipuri, acolo unde salasluieste si de unde se revarsa vraja lumii. La unitate, diada, triada etc. La povestea nocturna, visata a creatiei. Nici o era si nici un om nu vor putea lepada camasa mitului, nu vor putea scapa de umbra sa. Nici cele actuale, globalizarea de pilda. Istoria globalizarii este minata de globalizarea istoriei. Globalizarea este un proiect aproape himeric, de realizare a „Marelui Rotund”, ouroboros, a unei lumi nediferentiate si a unei istorii orizontale. De altminteri, ea nu este o noutate absoluta, daca luam in seama perspectiva arhetipala a mitului. Poate ca prima forma de globalizare a avut loc imediat dupa facere („Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul”), odata cu asezarea omului in istorie.
Imediat dupa, omul a inceput sa „cunoasca”, dar sa piarda in materie de constiinta, care a devenit insuficienta si incapabila sa se opuna conflictelor (dimpotriva), extinderii lor globale si masificarii mortii. Acum avem de-a face cu o globalizare cosmaresca a raului, cu o avansare triumfatoare a profanului, in care se inscrie si rationalitatea stiintifica, o secularizare bintuita de tot felul de iluzii si un conflict cvasipermanent (istoricii spun ca in ultimii cinci mii de ani de patriarhat au avut loc 27.450 de razboaie, adica, in medie, unul la doua luni).
In constiinta europeana, istoricii s-au visat urmasi ai profetilor, delimitindu-se insa de doctrine teologice, de taina divinului si au ales des-tainuirea asa-zis stiintifica, pierzind astfel semnificatiile. De unde si remarcabila suita de esecuri gnoseologice ale pozitivismului. Constiinta diurna a istoricilor i-a condus la pronosticuri futurologice gen globul de cristal, fara nici o legatura cu profetiile autentice, caci acestea din urma nu pot avea loc fara o experienta mistica, fara deschiderea cerurilor din afara si dinlauntrul nostru. Fara asta pipaim, ajutati si de capcanele tehnologiei, clarobscurul din hatisul diverselor ipoteze si ramanem tot cu asa-zisele fatalitati. Fara asta, adevarul istoric ramine tot mistificat, opac, deviat.
Recuperarea constiintei istorice, a mitului este posibila cu ajutorul credintei, devine un soi de „psihizare” a analizei istorice. Istoria nu e doar produsul vointei sau al interesului comunitar sau individual, ci si al unei ne-vointe a inconstientului colectiv (Jung) ce guverneaza din umbra, cu obiectivitate pura, a arhetipurilor frumos curgatoare, alternantei, metamorfozei si intrepatrunderilor lor. Asta este acea histoire longue durée a lui Braudel sau perspectiva indiana, ciclurile Manvantara cu erele lor numite Yuga, pline insa de ubicuitate.
Esenta politicului ramine trucarea adevarului. Momentul istoric, evenimentul este rastalmacit, si asta nu doar in sens figurat. Aceasta se numeste propaganda. Arhivele ramin la invingatori. Dincolo de cauzalitati comensurabile, de efecte cuantificabile, de perspective economice, sociale sau etice, minciuna rezista, atit in lupta cu gherilele democratiei, cit si cu umbrele „Marilor Conducatori” din societatile-dictaturi sau cu arhetipul de tip comunitar aflat in ascensiune. Din aceste subterane ale istoriei, curenti ascensionali aduc, insa, adevarul la lumina, in timp. Iar in instantele supreme, in cronicile akasice, oricum el e cunoscut, marcat pentru vecie. Acolo trebuie sa ne adresam pentru a scapa rapid de minciuna.
Istoria contemporana e marcata de dionisiac, de imanent, de principii secunde. Un peisaj plat (vezi Th Friedman), aflat mereu in reconstituire, o criza de eroi si de modele, coflicte intre generatii, anarhie, fragilitate. Unii cred ca se asteapta intoarcerea Zeitei, sau a Marii Mame, instanta invizibila a democratiei si exista si variante Yoga care lucreaza in acest sens. Insasi caderea in cascada a dictaturilor ar fi rezultatul ascensiunii valorilor matrocentrice, a Noului Canon feminist care lichideaza ultimele sechele patriarhale, figuri totemice ale Marelui Tata. Aceasta nu ar fi, cred, insa, decit o noua religie imanenta, o noua erezie introdusa pe agenda politicului, à la Dan Brown. Or, noi avem nevoie, cum spuneam, de transcendenta, de autenticitate, de adevar.
Interesanta abordare. Am citit cateva din articolele tale si imi regasesc propriile „convingeri” insa calea ta este una influentata prea mult, dupa parerea mea, de spiritualitate. Sunt de acord ca trebuie „imprimata materiei pecetea spiritului”, insa puterea actuala de intelegere a omului nu cred ca ne permite o evolutie spirituala la nivel mondial (si nici macar la nivel personal in conditiile mentalitatii care ne guverneaza, altfel tu deja ai fi gasit „autenticitatea si adevarul”). Drept urmare „aceea noua erezie introdusa pe agenda politicului”, eu o consider inca o incercare de a gasii CALEA, lucru care nu ma deranjeaza devreme ce incercarile din trecut pana in prezent sau transformat in esecuri.
Cat despre ce avem noi nevoie (transcendenta, autenticitate, adevar) sunt convins ca poate spune doar cel care a experimentat cu succes (eu cred fara sa vad, ca din pacate „sunt orb”, si n-am gasit leacul, dar… n-am ce sa cred), altfel sunt doar niste teorii „stiintifice”.
O zi frumoasa