Globalizarea nu reprezinta nici un izvor nesecat de lapte si miere pentru omenire, dar nici nu poate fi facuta responsabila de toate relele din lume.
Alti economisti celebri, cum sunt Paul Krugman si Bari Eichengreen apara atat globalizarea comerciala, cat si pe cea financiara, dar sunt pentru introducerea unor controale selective si temporare asupra circulatiei capitalului pe termen scurt, tot pentru evitarea crizelor. La polul opus, Maurice Allais se opune atat liberalizarii comertului mondial, cat si celei privind circulatia capitalurilor.
In fine, Joseph Stieglitz se opune modului in care principalele organizatii internationale interpreteaza globalizarea si modului cum acestea isi implementeaza politicile in tarile in curs de dezvoltare.
In general, putini economisti nu sunt de acord cu globalizarea, insa nu sunt multumiti de lipsa institutiilor de reglementare, supraveghere si control la nivel international si de modul cum functioneaza cele existente. Analiza autorului e destul de tehnica in acest sens, in dorinta declarata de a fi obiectiva, sau macar nepartinitoare.
El crede ca, in ansamblu, globalizarea va fi pozitiva pentru dezvoltarea si convergenta economiei mondiale, desi castigurile si pierderile nu vor fi, nu pot fi, uniforme. In orice proces de schimbare economica exista invingatori si invinsi. In cazul globalizarii, de la dehesa crede ca primii sunt mai numerosi.
„Pe de o parte, globalizarea implica eficienta economica sporita si productivitate crescuta, precum si crestere economica, prin coordonarea cu ultimele valuri ale inovatiei tehnologice. Pe de alta parte insa, ea tinde, de asemenea, sa fragmenteze procesele de productie, pietele muncii, entitatile politice si chiar societatile. Ea combina efectele benefice ale inovatiilor si dinamismului cu impactul negativ al crizelor financiare sau al altor feluri de socuri”, arata autorul (p. 12-13), apreciind totusi ca aspectele pozitive sunt mult mai importante decat celelalte.
Nici globalofobia, nici globalofilia, nu par integral justificate. Globalizarea nu reprezinta nici un izvor nesecat de lapte si miere pentru omenire, dar nici nu poate fi facuta responsabila de toate relele din lume. In lume, totul este relativ doar. Importanta este predominanta consecintelor pozitive, pentru economia mondiala ca intreg. Primul val de globalizare a fost urmat de doua razboaie mondiale si de o mare depresiune, deci alternativa nu s-a dovedit deloc atractiva. Daca istoria se repeta?
Principalii pierdanti ai procesului sunt acele tari si popoare care nu se pot alatura globalizarii tot mai accelerate, ramanand in urma si asta din cauza ca nu au institutii politice, juridice si economice si sociale credibile. Principalii castigatori sunt cei care au fost deschisi de la inceput, atragand comert, capital si tehnologie de varf. Deci invinsii nu sunt neaparat victimele globalizarii, ci mai curand ale lipsei de globalizare.
Este adevarat ca pietele si transnationalele sunt la putere, ca ele conduc dansul, dupa bune decenii de dominatie a statelor. E o rotatie ciclica. Altminteri, atat pietele, cat si guvernele sunt cu adevarat necesare, chiar daca ambele tind sa inregistreze esecuri. Diferenta e ca pietele corecteaza erorile mai repede si mai bine decat statele, crede autorul.
De altfel, sunt multe contradictii aici. De pilda, pietele sunt guvernate de decizii individuale, in timp ce intr-o democratie predomina deciziile colective. Cum armonizeaza, deci, interesele individuale cu cele comune? O intreaga alchimie institutionala se dezvolta pentru a evita contradictiile si efectele lor.
Cum arata Daniel Cohen in Nos temps modernes, Flammarion, Paris, 1999, „globalizarea din zilele noastre si tehnologia constituie o revolutie neterminata. Lor le lipseste reglementarea sociala. Pana nu se stabileste un nou cadru global de reguli sociale, va persista actuala stare de neliniste.”
„Oamenii de la Davos”, globalizarea este o ocazie excelenta pentru a crea o economie si o societate globale si deschise. Dar aceasta ocazie va fi fructificata numai daca oportunitatile fara precedent ce se creeaza acum pentru cresterea bunastarii vor fi combinate cu o „puternica baza etica si responsabilitate mutuala pentru a preveni excluderea unor tari sau a unor indivizi” (p.14).
Secolul al XXI-lea va fi dominat de idealuri pragmatice si nu de dogme ideologice, crede Tony Blair. La fel si prietenul sau Bill Clinton. Tarile bogate trebuie sa le ajute mai mult pe cele sarace, sa le reduca datoriile, dar si aici sunt limite. De aceea liderii celor din urma tari trebuie sa reduca inegalitatile interne si sa-si creeze institutii deschise si transparente, pentru atragerea investitiilor straine, deschizand astfel usa dezvoltarii.
Trebuie sa mizeze mult pe educatie si sa se racordeze la principalele fluxuri comerciale, financiare si inovational tehnologice. Cei care vor intelege noile realitati si vor face aceste lucruri vor putea gusta si ei din beneficiile globalizarii. Cine nu…