Italienii din marile orașe primesc 500 de euro de la Guvern, dacă își cumpără o bicicletă nouă sau un scooter electric

Inchirieri-Biciclete-1.jpg

Guvernul italian vine în sprjinul persoanelor care îşi cumpără o bicicletă sau un scooter electric nou sau se abonează la serviciile de bike sau scooter sharing, printr-o subvenţie de 70% din preţul de cost, suma maximă de care va beneficia o persoană fiind plafonată la 500 de euro, transmite DPA.

Ministrul italian al Transporturilor, Paola De Micheli, a anunţat luni că măsura va fi inclusă în viitorul pachet de stimulare a economiei, în valoare de 55 miliarde de euro. Într-o conferinţă cu jurnaliştii străini, Paola De Micheli a spus că decretul guvernamental va fi aprobat în zilele următoare.

Subvenţia guvernamentală va fi limitată însă pentru rezidenţii unor oraşe mari, cu cel puţin 50.000 de locuitori, şi este destinată să sprijine mobilitatea verde a Italiei în perioada de după eliminarea măsurilor de izolare.

Ministrul italian al Transporturilor a subliniat că din cauza cerinţelor privind respectarea distanţei sociale, mai puţini oameni vor putea să utilizeze autobuzele şi trenurile, ceea ce îi va forţa… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top