Lacat pe magazinul de vise – sfarsitul Iluziei mioritice?

Lacat pe magazinul de vise – sfarsitul Iluziei mioritice?

Remarcam oarecum implacabil intr-una din insemnarile precedente de pe acest blog (“Antidotul institutional ca arma contra entropiei dambovitene”) ca reconstructia din temelii a institutiilor principale si redobandirea increderii fiecaruia in menirea si forta si mai ales in autoritatea lor – indeosebi morala – au devenit deja o pre-conditie a continuarii (sau nu) a propriului nostru traseu in Uniunea Europeana. Evident, am fost primul care am sovait cumplit scriind aceste lucruri. Si, de aceea, am si facut recursul reverentios la teoria formelor fara fond a lui Maiorescu.

Din pacate, vrem – nu vrem, in post-modernitatea tarzie pe care o traim indirect si in Romania contrastelor, fara acest orizont de speranta, fie si partial utopic, nu exista si nu va exista revenire la o minima normalitate si previzibilitate. Si as mai sublinia ceva mai raspicat, de asemenea, ca noile institutii ar merita create si asumate de jos in sus si de fiecare dintre noi in parte si impreuna. In conditiile in care vom continua sa ne predam captivi unui Stat impersonal si rece, vom avea parte exact de ceea ce nu trebuie sa accepte sub nicio forma o societate civila autentica. Lupta aceasta de idei si de orientare intre Stat si formele de organizare ale societatii civile se invata in tarile occidentale inca de pe bancile scolii si este acceptata (cu inghituri in sec, uneori) de cei mai multi ca un motor secund al oricarui progres in ordine sociala. Altfel, ne vom putea plange mult si bine de confiscarea revolutiei din decembrie 1989 daca nu vom putea dovedi ca exista si alternative viabile la modul in care a fost pana acum gestionata Romania.

In aceasta privinta, pana mai deunazi, am privit proliferarea “magazinelor de vise” (asa-numitele droguri usoare) ca pe un pandant, un complement al derivei legislative si decizionale in care ne zbatem. Mi-am imaginat ca, dincolo de afacerea in sine, au fost interese mai consistente de a-i indeparta mai ales pe adolescenti si tineri de la orice efort de constientizare a situatiei si de asumare a vreunei schimbari radicale. Acum, observ ca guvernul incepe sa dea inapoi si biciuieste retroactiv consecintele propriilor decizii anterioare (putin importa cine era atunci ministrul sanatatii fiindca acest gen de legalizari emana totdeauna de la functionarii superiori si nu de la un demnitar anume). Luati, va rog, aminte ca nimeni nu a pus oficial problema sanctionarii drastice tocmai a celor care au emis legislatia care dadea mana libera comercializarii substantelor respective, ermetic botezate “etno-botanice”!

Daca o reparatie – chiar tardiva – se va intampla, va fi probabil primita ca o noua isprava demna de lauda pentru guvernanti. Dar desigur ca odata ce fructul oprit a fost dezvaluit tinerilor timp de aproape doi ani, stim bine ca nimeni nu il va putea reloca nestingherit in gradina ispitelor, iar dintr-odata, ca prin farmec, toate sa revina “la normal”.

Altfel spus, greselile de acest gen deriva totdeauna din preamulta permisivitate a adultilor, mai ales a celor care detin fraiele puterii. Din aceasta pricina, este si greu de crezut ca revenirile sau masurile cu caracter reparatoriu sunt in stare sa compenseze raul deja produs sau sa canalizeze frustrarile celor tineri spre o alta oaza evazionista. In aceasta etapa, inchiderea magazinelor respective va deplasa doar spre zona gri nevoile celor care au gustat din “marul placerilor”, iar aventura procurarii lor ar putea deveni mai “palpitanta”, mai ales pentru cei amatori sa comita lucruri interzise de adulti/societate. Ceea ce am evocat nu este nicidecum un argument pentru a continua sa mentinem functionarea supapei drogurilor usoare, doar ca – odata ce restrangem sau reinterzicem ceva in Romania – trebuie sa fim de acord ca asemenea gesturi mai degraba alimenteaza cutia Pandorei si nicidecum nu o etanseizeaza miraculos, printr-un simplu decret sau ordonanta, chiar de Papa sau Patriarhul ar da binecuvantarea-i de gratie !…

Ceea ce ar mai fi de observat este tanara generatie continua sa fie tratata mai departe drept un ideal laborator de experimente, ca si in domeniul pompos denumit al educatiei, restransa demult la un invatamant silnic si searbad sau la tiparnita de orgolii cu patalama la mana. Un asemenea tratament da seama in mare masura ca societatea romaneasca si mai ales elitele sale conducatoare n-au nici vointa nici putinta sa se “reformeze” in vreun chip credibil. Doar daca dinspre tineri va sufla vreodata un vant mai vartos de libertate/eliberare, este de sperat ca vom strapunge treptat carapacea de iluzii si demagogie care au devenit deja un fel de a doua noastra natura.

Nu lacatul pe diverse surse secrete ale “placerii” va putea garanta insanatosirea, ci doar momentul in care insisi cobaii de astazi se vor privi in oglinda si vor vrea sa treaca, cu ochii larg deschisi, dincolo de zid. Numai ca intrebarea ramane: vom mai apuca noi acea zi oare – “mandra zi de sarbatoare” (cum ni se spunea cand ascultam inca de morala din basme) ?!?