Managerul de proiect…cel leneş

 

De curând am citit cartea lui Peter Taylor “ Managerul de proiect cel leneş: cum să fi de două ori mai productiv şi totuşi să părăseşti locul de muncă mai devreme”, într-un moment în care colegii mei erau încărcaţi cu o mulţime de sarcini care ar fi putut foarte uşor să fie delegate altor persoane. “Delegarea” este un subiect-cheie în cartea lui Peter Taylor şi un aspect important atunci când vine vorba despre a face lucrurile într-un mod eficient. Spun şi mă gândesc la rezultate mai bune într-un timp mai scurt petrecut la birou. Asta nu înseamnă 4 ore de muncă pe zi, ci un mod de a finaliza cât mai multe sarcini împreună cu membrii echipei.

 

Taylor îşi bazează abordarea asupra Teoriei Dinozaurului:

Aşa cum ilustrează imaginea “orice dinozaur este mai subţire la un capăt (ex.gât), mult mai gros la mijloc (ex.trunchi) şi apoi din nou subţire la celălalt capăt (ex.coadă)”. La fel ar trebui să se intâmple şi în cazul proiectelor şi anume, managerul să îşi dedice mai mult timp şi să facă un efort mai mare în etapele critice ale unui proiect, adică la începutul şi sfârşitul proiectului, şi mai puţin timp şi efort depus în timpul desfăşurării proiectului sau în fazele mai puţin critice. Aplicând teoria dinozaurului, un proiect ar trebui să fie „mai gros la un capăt, mult mai subţire la mijloc şi apoi din nou gros la celălat capăt”. Ideea e simplă: managerul de proiect să realizeze o muncă mai intensă la începutul proiectului pentru a pune lucrurile pe direcţia bună, apoi să lase echipa să urmeze direcţia stabilită la început, iar apoi să finalizeze proiectul cu grijă şi cu o implicare mai mare.

O altă teorie spune că dacă dorim să ducem dinozaurului din punctul A în punctul B, pur şi simplu îl plimbăm şi nu îl ridicăm pe sus. La fel ar trebuie să se întâmple în cazul proiectelor, adică managerul să conducă şi să dirijeze proiectul şi nu să îl “ridice” şi să ducă în spate toate sarcinile grele suportând dureri de spate până la final.

Mi-a plăcut cartea lui Peter Taylor şi este uşor de citit. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că include în carte o mulţime de anecdote despre momentele în care lucrurile nu au mers tocmai bine – la urma urmei cui nu îi place să citească despre greşelile altor oameni? Învăţăm mult mai mult de la oamenii care spun „am incurcat”, decât de la aceia ce spun „am fost atât de genial”.

“Managerul de proiect leneş” nu vă va învăţa cu siguranţă cum să deveniţi manageri de proiect. Acest lucru trebuie să îl ştiţi înainte să citiţi această carte. Îm schimb, vă va arata cum să fiţi mai productivi în întervalul orelelor de muncă şi să petreceţi mai puţin timp la masa de lucru.

Ca o concluzie, vă recomand să va delegaţi sarcinile ori de câte ori vă stă în putinţă şi să vă relaxaţi cât mai mult timp posibil, la urma urmei în viaţă avem tot mai mult nevoie de acest lucru.

Pe curând.

 

 

 

Ioana Bandici

Ioana Bandici

Absolventă a studiilor de masterat în specializarea “Managementul Proiectelor”, la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice “David Ogilvy” din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Admnistrative, Bucureşti. Deţin peste 6 ani experienţă în managementul de proiect şi peste 2 ani în managementul de program, dobândită atât ca expert în fonduri structurale în cadrul Autorităţi de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, Serviciul Strategie şi Coordonare Program cât şi ca manager de proiect în cadrul administraţiei publice locale. Ofer consultanţă de specialitate în vederea accesării programelor de finanţare europeană cât şi în domeniul promovării şi dezvoltării iniţiative private. Ca formator de formatori, desfăşor training specializat în domeniul managementul de proiect.

One Reply to “Managerul de proiect…cel leneş”

  1. TSP(smartprojects.ro) este reprezentantul oficial al lui Peter Taylor in Romania si tarile din Balcani si Sud-Estul Europei. Pentru informatii legate de training-uri, conferinte sau workshop-uri sustinute de Peter Taylor, asteptam e-mailurile dvs. pe [email protected].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top