Marcel Boloș: „România a primit peste 95 miliarde de euro și a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european”

marcel-bolos.jpg

Într-o postare pe Facebook, ministrul de finanțe Marcel Boloș spune că „Datele arată așa: la fiecare 1 euro cu care am contribuit am primit 3 euro înapoi. Concret, de la aderare și până în prezent, România a primit peste 95 miliarde de euro și a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european. Astfel, balanța financiară netă ne arată un plus de 65 miliarde euro.”

Redăm în continuare si alte afirmații din aceeași postare.

Datorită acestor fonduri, în 2020 am reușit să trecem pragul de 30 miliarde lei investiți din bani europeni într-un singur an, iar anul trecut am atins nivelul record de 80 miliarde lei.

Vedem că investițiile străine de la aderare s-au dublat: de la 42 de miliarde (2007) la aproximativ 108 miliarde de euro (2022).

Vă las și câteva exemple concrete despre ce a adus aderarea:

  • Zeci de școli și grădinițe au fost construite de la zero sau modernizate cu fonduri europene, inclusiv în comune și orașe mici.
  • Peste 1.300 km de drumuri au fost construite sau modernizate.
  • Prin fondurile europene aferente perioadei 2014 – 2020, peste 95.000 de companii din România au fost sprijinite să devină mai productive prin investiții în retehnologizare, automatizare, creșterea eficienței energetice, formarea angajaților.
  • Aeroporturi regionale modernizate sau în curs de modernizare și extindere cu fonduri europene, în județe liberale – Iași, Cluj, Suceava, Sibiu, Bihor, Maramureș.
  • Noul pod peste Tisa, către Ucraina, cel mai mare șantier deschis în Maramureș după 1990, cu o finanțare de 30 milioane euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
  • Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată – mii de kilometri de rețea, care au adus normalitatea în milioane de case.

Sursa: Facebook Marcel Boloș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top