MFE ar putea externaliza catre banci unele activitati de selectie si evaluare a cererilor de finantare

Teodorovici.jpg

TeodoroviciComunitatea bancara considera o solutie viabila propunerea Ministerului Fondurilor Europene de a externaliza anumite activitati derulate in prezent de catre institutiile publice implicate in gestionarea fondurilor europene catre institutiile de credit, cu ajutorul carora sa fie accelerat procesul de evaluare a cererilor de finantari nerambursabile.

Ministerul Fondurilor Europene si Asociatia Romana a Bancilor au analizat in cadrul intalnirii de ieri, 20 august 2013, oportunitatile privind imbunatatirea cadrului legal de accesare si utilizare a fondurilor europene, printr-o implicare mai mare a bancilor, obiectivul fiind optimizarea implementarii fondurilor europene alocate Romaniei in perioada 2014-2020.

Reprezentantii ministerului si ai comunitatii bancare au dezbatut o serie de propuneri menite sa accelereze procesul de absorbtie prin implicarea bancilor in gestionarea fondurilor europene.

„Comunitatea bancara din Romania este interesata sa contribuie la elaborarea si imbunatatirea legislatiei privind managementul financiar al fondurilor europene, alaturi de toate partile implicate, obiectivul fiind cresterea ratei de absorbtie a fondurilor europene. Economia nationala trebuie sa beneficieze de avantajul semnificativ al unei mai bune absorbtii a fondurilor europene”, a declarat Radu Gratian Ghetea, presedintele Consiliului Director al Asociatiei Romane a Bancilor.

„Vrem sa implicam sistemul bancar in atragerea fondurilor europene alocate Romaniei in perioada de programare 2014-2020, atat in efectuarea platilor catre beneficiari, cat si in procesul de selectie si evaluare a proiectelor depuse pentru contractarea de finantari europene. Dorim ca platile catre antreprenori sa fie facute direct prin banci pentru a avea un flux financiar optim, care sa asigure incasarea banilor de catre beneficiari in cel mai scurt timp posibil. In acelasi timp, intentionam sa cooptam bancile in procesul de selectie si evaluare a proiectelor, dar si in implementarea acestora prin delegarea unora dintre atributiile pe care le au in prezent institutiile. In acest mod, vom eficientiza acest proces prin eliminarea verificarilor care momentan se dubleaza in cazul proiectelor care au cofinantare bancara, iar proiectele eligibile vor fi finantate mult mai repede”, a declarat Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene.

Cele doua organizatii urmeaza sa definitiveze in zilele urmatoare un calendar de lucru cu principalele actiuni.

Asociatia Romana a Bancilor a infiintat, inca din luna aprilie 2013, Comisia pentru fonduri europene, formata din specialistii bancilor, activitatea acestora fiind dedicata identificarii si implementarii masurilor de crestere a ratei de absorbtie a fondurilor europene. Comisia pentru fonduri europene coopereaza cu specialistii din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top