Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat spre consultare, proiectul de ordin care va reglementa regimul juridic al achizitiilor efectuate de solicitantii sau beneficiarii privati pentru atribuirea contractelor de produse, servicii sau lucrari in cadrul proiectelor finantate din fonduri nerambursabile (fondurile ESI, SEE, norvegian si Elvetia).
Propunerile si observatiile pot fi transmise pe adresa [email protected], in perioada 8-18 iulie 2016.
Prezentul proiect are in vedere faptul ca solicitantii sau beneficiarii privati care fac achizitii in cadrul proiectelor au nevoie de un cadru juridic flexibil, adaptat la specificul relatiilor comerciale.
Actul normativ preia prevederile incidente din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si dezvolta aria de aplicabilitate prin introducerea finantarii nerambursabile prin Programul de Cooperare Elvetiano – Roman si Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime. De asemenea, include un capitol dedicat aplicarii principiului proportionalitatii in verificarea administrativa a cererii de rambursare.
Cadrul legal aplicabil solicitantilor si beneficiarilor privati a fost abrogat implicit prin intrarea in vigoare a Legii nr. 98/2016. In consecinta, MFE a elaborat proiectul de ordin supus astazi consultarii publice pentru a reglementa achizitiile derulate de entitatile private printr-un singur act normativ care sa includa prevederile ordinelor abrogate (Ordinul MFE nr. 1.120/2013, Ordinul MFE nr. 1.191/2014, Ordinul MFE nr. 3.123/2015 si Ordinul MFE nr. 427/2016).
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene