Ministerul Economiei a publicat proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru liberalizarea promovării exportului românesc

ordonanta.png

Proiectul legislativ urmăreşte desfiinţarea actualului Program de Promovare a Exporturilor, care a dovedit grave disfuncţionalităţi în urma mai multor controale interne şi semnalări ale Curţii de Conturi. Din anul 2002, România implementează un program de promovare a exporturilor (PPE) dirijat prin intermediul Ministerului Economiei, în baza OUG 120/2002.

PPE este un instrument de subvenţii în administrarea ministerului economiei, cu finanţare de la bugetul de stat. Prin PPE se subvenţionează parţial sau total, în principal cheltuielile privind participarea la târguri internaţionale şi organizarea de misiuni economice. Beneficiile principale ale PPE sunt direcţionate către o minoritate, care pe deasupra este nesemnificativă pentru export.

Cheltuielile cu contractele PPE au crescut de aproape 3 ori din 2015 până în 2019, de la 25 de milioane de lei la 71 de milioane de lei.

Între anii 2015-2019, numărul mediu anual de beneficiari PPE participanţi la târguri a fost de 395. În acelaşi timp, numărul mediu anual de beneficiari participanţi la misiuni economice a fost de 67, dintre care aproximativ 50% au fost simultan şi participanţi la diverse târguri. În realitate, numărul beneficiarilor scade atunci când sunt identificaţi participanţii cu aceiaşi asociaţi, din acelaşi grup de societăţi, cu aceiaşi administratori sau cu adrese identice.

Raportat la numărul de târguri şi misiuni finanţate în 2015, respectiv 2019, se constată că numărul mediu al societăţilor care au participat la târguri a scăzut de la 9 firme/târg şi 8 firme/misiune la 8 firme/târg şi 7 firme/misiune. Aşadar, creşterea cheltuielilor PPE, a avut loc fără extinderea, sau chiar cu restrângerea, numărului de societăţi beneficiare de finanţare. Mai degrabă, s-a mărit finanţarea către acelaşi număr de societăţi.

Analizând distribuţia sumelor de finanţare către societăţile beneficiare, suma de bani medie cu finanţarea societăţilor pentru participarea la târguri a fost 118.000 RON în 2019. Cu toate acestea o discrepanţă importantă există între firmele care au mai beneficiat în trecut şi cele noi (care nu au mai fost beneficiat de finanţare şi anii anteriori). Pentru firmele noi, suma medie a fost de 89.000 RON, în timp ce pentru firmele care au fost finanţate şi în fiecare dintre anii 2015-2018, suma medie finanţată în 2019 a fost de 145.000 RON.

Raportat la numărul societăţilor finanţate în anul 2019 pentru participare la târguri internaţionale, peste jumătate din ele au fost finanţate şi în anul precedent, iar aproximativ 21% dintre ele au avut legături prin intermediul asociaţilor/administratorilor comuni cu alte societăţi beneficiare din acelaşi an şi din anii precedenţi. Totodată, în 2019, numărul de firme care nu au mai beneficiat de finanţare şi anii anteriori a fost sub 35% din beneficiarii anului 2019, însă dintre acestea aproximativ un sfert au avut acelaşi tip de legături cu alte societăţi beneficiare din acelaşi an şi din anii precedenţi.

Astfel, programul este departe de a „beneficia tuturor agenţilor economici”, aşa cum se pretinde. În ciuda acestui fapt, în „Bilanţul PPE 2019” prezentat în şedinţa Consiliului de Export din 23.12.2019, copreşedintele consiliului notează succesul programului printr-un număr de „peste 900 de beneficiari”.

Aşadar, deşi costurile PPE au crescut de aproape 3 ori, creşterea cheltuielii bugetare nu a reflectat neapărat o extindere a beneficiilor PPE către un număr semnificativ mai mare de antreprenori, ci dublarea subvenţiei medii per beneficiar, care a crescut de la 63.000 RON în 2015 la 118.000 RON în 2019.

Proiectul de faţă vine pentru că este necesară o politică de promovare a exportului care să fie accesibilă tuturor potenţialilor exportatori. Una care să nu avantajeze anumiţi beneficiari în defavoarea altora. Programele care dau banii statului preferenţial afectează existenţa şi succesul unor întreprinderi în defavoarea altora… Alte detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top