ROCA Investments raportează un randament al investițiilor de 62% în 2020 și ajunge la o evaluare a portofoliului de 42 milioane EUR

roca.jpg

După 3 ani de activitate, ROCA Investments, companie holding care oferă soluții de capital și parteneriat activ pentru consolidarea și scalarea IMM-urilor românești, are o valoare evaluată a companiei de 42 mil EUR, ceea ce reprezintă aproape o dublare față de nivelul de 22,3 mil EUR de la finalul anului 2019. Randamentul investițiilor pentru anul 2020 este și el în creștere, ajungând la 62%.

„De-a lungul celor 3 ani am rafinat continuu produsul ROCA, adaptându-l nevoilor antreprenorilor cu care am fost în permanent contact. Ceea ce nu s-a schimbat niciodată a fost misiunea noastră, de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat și de a susține brandurile made in România. Astăzi, Roca Investments nu este doar un business profitabil cu niște randamente superioare. Componenta socială, cea educațională și cea de formare a culturii antreprenoriale fac ca acest demers să fie mult mai mult de atât: un real ecosistem, un proiect ambițios de drum lung, o promisiune pe care o respectăm”, a spus Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments.

ROCA: trei ani în cifre

Pornită în urmă cu 3 ani, ROCA este prezentă în 10 județe ale țării, în 5 mari sectoare de activitate: agrifood, logistică, servicii industriale, producție materiale de construcții, îngrijirea personală. Cele 13 companii din portofoliu (din care două inactive) au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane EUR, un profit operațional (EBITDA) de 5 milioane EUR și au peste 1.000 de angajați.

Ecosistemul ROCA este format în prezent din companiile: Frigotehnica (industria frigului), BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), MECANEX (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) și Sinteza (industrie chimică).

Direcții strategice de dezvoltare ROCA

„Pentru 2021 ne-am definit trei direcții strategice de dezvoltare la nivel de portofoliu: (1) consolidarea companiilor prin procese de M&A, pentru a crea companii mai solide și mai relevante, (2) digitalizarea acestora pentru a avea procese mai simple și informații în timp real și (3) accesarea de fonduri europene pentru a dezvolta companiile cu echipamente cât mai performante, capabile să facă față noilor provocări”, a spus Rudolf Vizental.

Pentru 2021 ROCA și-a propus să investească în companii mai mari și să mărească tichetul per tranzacție. ROCA se îndreaptă către companii care au potențial de creștere accelerată și au nevoie de sprijin în acest sens, care se află într-un moment de dificultate și care au nevoie de un partener pentru a trece peste acest impas, dar și către companii care caută să transfere managementul businessului în mâinile unor executivi performanți.

Evoluția ROCA

ROCA este un business de produs, o soluție pentru antreprenori români și branduri Made în Romania. În cei 3 ani de activitate, ROCA a rafinat modelul său de business și pune accent pe aderarea la aceleași valori, la cultura ROCA și la ideea de a dezvolta un ecosistem, o comunitate de investitori, antreprenori și manageri.

Performanța ROCA se bazează pe mai mulți piloni, precum: granularitatea investițiilor, diversitatea domeniilor de activitate, sinergiile la nivel de portofoliu și implicarea directă în activitatea de management.

ROCA își propune să fie un partener care susține companiile, care oferă sprijin pentru dezvoltarea lor și pentru a trece prin momente mai puțin ușoare, nu un acționar care schimbă direcția și nici un partener executiv.

ROCA Investments face parte din Impetum Group alături de care și-a asumat misiunea de a genera impact pozitiv în economia României prin maximizarea valorii în fiecare etapă a unui business.

Sursa: rocainvestments.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top