Noi, criza si globalizarea

Promisiunile din campania electorala devin amintire, iar lista de obiective a noului guvern seamana mai mult cu o scrisoare adresata lui Mos Craciun decat cu un program de masuri concrete care sa combata criza. In aceste conditii, cel mai greu va fi de asigurat pacea sociala.

Actuala criza internationala a relevat vulnerabilitati majore ale economiei romanesti, care pana nu demult “duduia” de nici guvernantii n-o mai puteau opri. Prima si cea mai mare dintre ele o reprezinta deficitul de cont curent, ajuns la 15% din PIB si tot mai greu de finantat, chiar daca Banca Nationala si-a constituit cele mai mari rezerve din istoria sa (peste 30 miliarde euro), rezerve ce sunt necesare, insa, pe mai multe fronturi: si pentru sustinerea leului, care ameninta sa o ia la vale, si pentru plata serviciului datoriei publice, acoperirea deficitului balantei de plati externe, calmarea inflatiei, dar si pentru inducerea unui sentiment de incredere, deci a unor anticipari realiste ale agentilor, fie ei romani sau straini.

A doua mare problema cred ca decurge din dependenta excesiva fata de capitalul strain. Asa cum stim, in vreme de criza, capitalurile parasesc economiile periferice si se retrag catre centru, bancile mama au retras lichiditati semnificative ca marime de la sucursalele lor din Romania, in timp ce capitalul indigen este total insuficient. Acum se vad erori grave ale guvernantilor, asupra carora economisti seriosi au atras la timpul potrivit atentia: spre pilda, nu cred ca trebuia vanduta Banca Comerciala, o banca ce era solida, profitabila si necesara la vreme de criza statului roman, ca si celui austriac, caruia i-a fost vanduta. Apoi, nu cred ca trebuiau cedate rezervele de petrol din subsolul tarii. Poate ca privatizarea Petrom, desi discutabila, era o necesitate, dar sa dai si rezervele strategice… De ce nu scade pretul benzinei odata cu scaderea pretului petrolului pe plan mondial? Sa fie de vina accizele sau profitul OMV-ului? In aceste conditii, dependenta foarte mare de Rusia in materie de hidrocarburi l-a facut pana si pe presedintele Basescu sa plimbe celebra sa axa Washington – Londra – Bucuresti putin si pe la Moscova…

Romania nu are poli de competitivitate, capabili sa realizeze valoare adaugata, potential de export si sa conteze in competitia globala, nu are decat foarte putine branduri autohtone pe care sa conteze. Tara a fost transformata, practic, intr-o piata de consum, care acum a cazut si el. Si vor veni ani grei. In care, inevitabil, somajul va creste, veniturile vor scadea, moneda se va deprecia, cresterea va cadea, iar saracia se va extinde. Putem include aici si nivelul scazut al spiritului antreprenorial si sectorul public hipertrofiat.

O alta vulnerabilitate majora este coruptia endemica si, legata de ea mai intim decit am crede, incapacitatea aproape cronica de a absorbi fonduri europene, fonduri care nu sunt deloc mici si de care avem nevoie acum mai mult ca niciodata. Nu intimplator, cel mai sensibil domeniu in relatiile cu Uniunea Europeana este cel al justitiei. In aceste conditii, cred ca vom avea nevoie de un nou acord cu FMI, pentru un imprumut de circa 20 de miliarde de dolari, in doua transe, pentru a putea suplini cit de cit lipsa de lichiditati. Caci creditele au cazut, deficitul bugetar e amenintator (5 miliarde de euro), romanii din strainatate nu mai trimit anual acele miliarde atit de necesare, investitorii straini se cam retrag, iar altii nu prea mai vin, deci criza vorbeste pe toate vocile.

O criza, cum spuneam, globala, deci nu avem a ne astepta la mari ajutoare dinafara si trebuie sa ne chivernisim bine putinul pe care il avem. Dupa vreo opt ani in care am crezut ca aproape totul ne este permis, e cazul sa mai masuram o data dimensiunile plapumei. Vor trebui reduse costurile, cheltuielile publice, vor trebui sustinute cat mai mult investitiile, va trebui sa creasca gradul de colectare a impozitelor s.a. Promisiunile din campania electorala devin amintire, iar lista de obiective a noului guvern seamana mai mult cu o scrisoare adresata lui Mos Craciun decat cu un program de masuri concrete care sa combata criza. In aceste conditii, cel mai greu va fi de asigurat pacea sociala.

Criza a trasat, in buna masura, si conturul globalizarii, care nu mai apare ca un fenomen nici atat de implacabil, de ireversibil, nici atat de american. Thomas Friedman afirma recent, referindu-se la S.U.A., ca “nu avem nevoie doar de un pachet financiar de salvare, avem nevoie de o salvare morala. Trebuie sa restabilim echilibrul de baza dintre pietele noastre, morala si reglementari. Nu vreau sa ucid spiritul salbatic de care e nevoie pentru a duce inainte capitalismul, dar nici nu vreau sa fiu sfasiat de el.” (Bussines Magazin, nr. 214/2008). Managementul bancilor de dupa acordarea ajutoarelor va fi mai problematic decat acordarea acestora. Legile, institutiile, constrangerile impuse de managementul crizei ne vor guverna viata mult timp de-acum incolo. Iar actiunile guvernamentale disproportionate sau inadecvate pot agrava problema.

Exista, desigur, aspecte ale globalizarii care sunt ireversibile, cum este transnationalizarea tehnologiilor sau comunicatiile. Dar exista si aspecte reversibile, de natura economica si culturala in special. In plus, nu mai exista nici un doctor, el insusi este bolnav. Ceea ce aduce acum Asia in prim plan – Asia si lumea islamica – sunt modele ce contin reguli foarte diferite. Inca o data, este validata suntagma cash is king. China este mai stabila astazi decit Statele Unite. Acolo sunt acum locurile de munca, acolo e productia si, in curind, acolo vor fi si veniturile. In editorialul sau din Foreign Policy, Moises Naim nu crede nici in sfirsitul capitalismului, nici in inceputul sfirsitului Americii. De acord, ele doar se vor metamorfoza…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.