Noutati din lumea proiectelor: Bucureştiul va avea un pasaj nou.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, au semnat recent contractul pentru finanţarea pasajului rutier Piaţa Sudului, o investiţie de peste 127 de milioane de lei, din care 96.428.000 de lei fonduri nerambursabile UE şi de la bugetul de stat.

Pasajul subteran de la Piaţa Sudului este cel mai mare proiect din Bucureşti realizat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013. Cu această lucrare se va închide principalul inel de circulaţie din Capitală, iar în zonă timpul de aşteptare în trafic se va reduce cu 74,2 la sută, potrivit Primăriei Capitalei. Valoarea totală a proiectului este de 127.140.761 de lei (aprox. 27.900.000 euro) din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 96.428.030 de lei. Din această sumă, 85.125.468 de lei reprezintă fonduri europene, restul fiind contribuţia de la bugetul naţional.

Municipalitatea va suporta diferenţa de 30,7 milioane de lei pentru finanţarea proiectului. Lucrările de construcţie ale pasajului vor începe „Cât de curând”, menţionează Sorin Oprescu.  Primarul Capitalei a precizat că este pregătit caietul de sarcini pentru lansarea licitaţiei şi a estimat că la începutul lunii martie 2013 vor fi muncitori „cu lopeţile pe-acolo”. Durata proiectului este de 26 de luni, dintre care 18 luni sunt pentru execuţia lucrărilor, iar opt luni sunt prevăzute pentru activităţile de management.

Sursa: Google Maps

Primăria Municipiului Bucureşti a demarat recent procedurile de achiziţie publică a serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică pentru pasajul subteran de la Piaţa Sudului, conform anunţului de pe site-ul de licitaţii publice www.e-licitaţie.ro. Proiectul a fost aprobat de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) încă din toamna anului trecut. Valoarea contractului este estimată la circa 1,9 milioane de euro iar durata este de 19,5 luni, dintre care 1,5 luni (44 de zile), reprezintă proiectarea şi 18 luni asistenţa tehnică pe durata execuţiei proiectului. Documentaţia pentru participarea la licitaţie poate fi depusă până pe 27 ianuarie anul viitor.

Pasajul subteran de la Piaţa Sudului va avea o lungime de 356 de metri, dintre care 111 metri va fi rampa spre Calea Văcăreşti, 160 rampa spre Niţu Vasile şi 85 de metri lungimea efectivă în subteran. Durata de execuţie este de 24 de luni.

Conform documentelor oficiale (analiza cost-benficiu), la nivelul anului 2010, durata medie de staţionare la coadă era de 10,6 minute pe vehicul pe calea Văcăreşti înspre Piaţa Sudului, în timp ce 68% dintre vehicule se opreau la semafor. Deschiderea circulaţiei prin pasaj ar urma să reducă aceste cifre la 2,73 minute de aşteptare la coadă, în timp ce doar 46% dintre vehicule vor mai fi oprite la semafor. În zona Pieţei Sudului, prin cele trei mari artere: Niţu Vasile, Olteniţei (Romprim) şi Olteniţei (Constantin Brâncoveanu) trec, în medie, circa 6.800 de vehicule pe oră, conform cifrelor din studiul de fezabilitate. Înmulţind timpii medii de aşteptare de pe fiecare arteră în parte în zona Pieţei cu traficul mediu orar rezultă că, într-o singură oră, la Piaţa Sudului, se aşteaptă la coadă (în total, respectiv adunând toţi timpii de aşteptare pentru fiecare vehicul) timp de 185.686.342 de secunde, respectiv aproape 6 ani (71 de luni). Se estimeaza ca a crescut intre timp (2010-2012), perioada de asteptare a autovehiculelor in aceasta zona.

Secţiune din Planul Urbanistic Zonal (PUZ)

Cât va costa întreţinerea pasajului subteran de la Piaţa Sudului?

Întreţinerea anuală a pasajului va costa circa 242.000 de euro. Cea mai mare cheltuială, de peste 148.000 de euro pe an este legată de exploatarea propriu-zisă a pasajului. Cheltuielile administrative sunt estimate la aproape 7.500 de euro pe an, în timp ce acelea legate de întreţinerea şi salubrizare vor fi de peste 86.000 de euro pe an, conform studiului de fezabilitate.

In completare, din alta parte ne vine o declarație cu iz de încurajare: „Dacă în decembrie intră primul euro de la P.O.S.D.R.U., pot spune că ne-am făcut datoria şi am îndreptat cea mai mare parte a lucrurilor rele pe care le-am moştenit.” a declarat sâmbătă primul ministru Victor Ponta, la finalul şedinţei de guvern în care a fost aprobată a doua rectificare bugetară din anul 2012.

Cu alte cuvinte, nu sunt șanse ca problemele cu care se confrunta programele pentru finanțare europeană pre-suspendate, sa se clarifice pana în Decembrie, cel mai devreme.

Surse: Mediafax, Gandul.info

Ionel Timisan

Ionel Timisan

Nascut in 1987, Ionel Timisan se descrie ca fiiind atent, meticulos, deschis spre nou si cu multa rabdare. Este absolvent al specializarii de “Inginerie Economica in domeniul Mecanic”, cu experienta profesionala in domeniul comertului, asigurari si IT dar si un obisnuit al activitatilor de voluntariat organizate in comunitatea locala. Debutand la varsta de 18 ani si fiind la inceput de evolutie profesionala, abordeaza activitatile desfasurate intr-o maniera tanara si cu un aer modern, participand activ la obiectivele intreprinse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top