Părinții nu vor mai fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii, după încheierea anului școlar

copii.jpg

Odată cu încheierea școlii va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării școlilor, în starea de urgență și de alertă, care a permis unui părinte să poată să stea acasă cu copiii săi, beneficiind de plata a 75% din salariu.

Guvernul intenționează să prelungească starea de alertă începând de săptămâna viitoare, dar premierul Orban a arătat că măsura menționată va înceta, de vreme ce anul școlar se încheie.

Orban a recomandat părinților care se reîntorc la muncă să găsească soluții în familie pentru a avea grijă de cei mici, în lipsa acestei soluții, Guvernul urmând să permite desfășurarea activităților în creșe, grădinițe și after-school pe perioada vacanței de vară. Condițiile de funcționare a acestora vor fi stabilite prin ordin comun al miniștrilor Educației, Sănătății și Muncii.

Parlamentul a stabilit, la începutul lunii mai, că un părinte are dreptul anul acesta la zile libere, plătite de la buget, pentru supravgeherea copilului, nu doar pe perioada stării de urgență, ci până la încheierea anului școlar… Mai multe detali aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top