Un număr considerabil de motive stă în practică la baza contestaţiilor privind rezultatele inspecţiei fiscale. Cel mai adesea se invocă interpretarea normei fiscale în defavoarea contribuabilului verificat, soldată cu consemnarea unor datorii bugetare suplimentare.
Pînă la intrarea în vigoare a OUG nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală, plafonul creanţelor fiscale contestate, în funcţie de care se determina competenţa soluţionării, era stabilit la 1.000.000 lei. Aceasta însemna că acele contestaţii care aveau în spate sume de peste 1.000.000 lei, nu se puteau soluţiona de structurile specializate de la nivelul direcţiilor teritoriale ale ANAF, ci de direcţia de specialitate constituită la nivel central.
Atacarea frecventă a actelor de control fiscal – în care era vorba despre sume superioare nivelului arătat – genera temporizarea soluţionărilor în cauză. Astfel, din raţiuni de operativitate şi de descongestionare a activităţii de soluţionare a contestaţiilor de la nivel central, a fost urcat la 3.000.000 lei plafonul respectiv.
Lectura Art. I din OUG nr. 39/2010 relevă că este vorba de un obiect multiplu al contestaţiilor. Respectiv, contestatii formulate impotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situatiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală şi a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri.
Acum, soluţionarea lor poate reveni:
a) structurii specializate din cadrul DGFPJ (sau a municipiului Bucureşti), în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii. Se încadrează aici contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de pînă la 3.000.000 lei;
b) structurii specializate din cadrul DGFPJ (sau a municipiului Bucureşti), competentă pentru administrarea contribuabililor nerezidenti care nu au pe teritoriul Romaniei un sediu permanent. Contestaţiile formulate de aceştia pot avea acelaşi obiect menţionat anterior.
c) Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3.000.000 lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili.
Tot Direcţia amintită va soluţiona şi contestaţiile formulate împotriva aceluiaşi gen de acte, dar emise de organele centrale cu atribuţii de inspectie fiscală, indiferent de cuantum.
În acelaşi context, două lucruri mai trebuie adăugate. Odată, că dispoziţiile la care am făcut referire aici se aplică şi contestaţiilor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acestei OUG.
Apoi, că avem de-a face şi cu transferul competenţei de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor de control financiar către organele emitente, dat fiind specificul acestor documente administrative care exclude natura juridică de act administrativ fiscal.
