Peste o treime dintre fermieri se plang ca nu au acces la credite

Peste o treime dintre fermieri afirma ca produsele bancare pentru agricultura sunt greu accesibile, din cauza documentatiei prea greoaie si a garantiilor solicitate, potrivit unui studiu efectuat de BCR pe un esantion de 200 de clienti microfermieri.

Totodata, o treime dintre respondentii au spus ca finantarile acordate de banci sunt prea scumpe, iar 12% le considera insuficiente, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, Sorin Mititelu, directorul managementului segmentelor retail din cadrul BCR. Printre motivele pentru care produsele bancare pentru agricultura sunt considerate greu accesibile se numara documentatia solicitata (59,5%), garantiile solicitate (50%), timpul mare de raspuns si costurile pre mari (fiecare 33,3%). Circa 61% dintre microfermieri apreciaza ca adaptarea tehnologiilor la conditiile climatice reprezinta principala prioritate pentru dezvoltarea afacerii, urmand in topul prioritatilor extinderea suprafetei cultivate (52,14%), obtinerea de fonduri sau subventii de finantare (41,8%) si asigurarea afacerii de o firma specializata (21,3%). Peste jumatate dintre respondenti au ca problema principala in aceasta perioada scaderea productiei, iar lipsa de implicare a autoritatilor nemultumeste o treime dintre participantii la studiu. Acestia se mai confrunta cu lipsa lichiditatilor (27,8%) si lipsa pietei de desfacere (14,7%).  Aproximativ 65% dintre microfirmele agricole isi vor sustine afacerea in urmatorul an din fonduri proprii. Totodata, o treme din fermierii chestionati intentioneaza sa atraga o finantare bancara pana la incasarea subventiei de la APIA.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top