Plafonul garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului „Noua Casă” („Prima Casă”) va fi anul acesta de 1,5 miliarde lei, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern postat pe site-ul Ministerului Finanțelor. Nivelul plafonului a fost anunțat anterior, fiind prevăzut și în strategia pentru 2017-2021 a programului „Prima Casă”. Hotărârea de Guvern care stabilește plafonul este, însă, necesară pentru ca programul să fie funcțional, iar băncile să poată acorda populației credite pentru locuințe.
„Având în vedere strategia programului , se propune ca pentru anul 2021, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanțiilor care pot fi emise de 1,5 miliarde lei”, potrivit Ministerului Finanțelor. Cristian Păun, președintele Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), a anunțat în februarie plafonul de 1,5 miliarde lei, în scădere de la 2 miliarde lei în 2020. Plafonul din 2020 a fost 2 miliarde de lei și a fost aproape în totalitate subscris.
Prin programul “Noua Casă”, care înlocuiește “Prima Casă”, pot fi cumpărate locuințe de până la 70.000 de euro cu un avans de 5% și de până la 140.000 de euro cu un avans de 15%. Suma maximă care poate fi împrumutată este, astfel, de 119.000 de euro. Creditele pentru achiziția de locuințe mai vechi de 10 ani sunt garantate în proporție de 50% de către stat, în timp ce cele mai noi sunt garantate în proporție de 60%.
Programul ”Prima casă/Noua casă” a fost implementat la nivelul anului 2009. Garanțiile pentru creditele destinate achiziției sau construcției de locuințe în cadrul Programului se acordă începând cu anul 2013 numai în lei, de către finanțatorii care au optat pentru împărțirea riscurilor și pierderilor între stat și finanțator, proporțional cu procentul de garantare. La final de 2016, Guvernul a adoptat strategia programului ”Prima casă” pentru perioada 2017-2021. Au fost stabilite obiectivele și liniile directoare care vor guverna programul în următorii 5 ani, precum și nivelul plafonului de garantare pentru perioada 2017-2021.
Astfel, Ministerul Finanțelor a avut în vedere un plafon anual de garanții de 2,5 miliarde lei pentru primul an (2017), câte 2 miliarde lei pentru fiecare an pentru anii 2, 3, și 4 (2018-2020), iar pentru ultimul an (2021) 1,5 miliarde lei, astfel încât să crească predictibilitatea creditelor ce pot fi acordate și contractate. De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii decembrie 2020, au fost acordate 305.436 garanții și promisiuni de garantare în valoare totală de 27,82 miliarde lei… Detalii aici.