Planul Național de Redresare și Reziliență al României, aprobat de Comisia Europeană

1362a929f67b5a019d7e46c699736451-1536x864-1.jpeg

Comisia Europeană a adoptat astăzi o evaluare pozitivă a Planului de redresare și reziliență al României, care va putea primi, astfel, din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), potrivit comunicatului de presă al Comisiei Europene de luni, 27 septembrie.

Planul României a primit 10 calificative A din 11, cu un singur calificativ B pentru capitolul de „costing”, așa cum au avut și celelalte 19 planuri aprobate până în prezent.

Această finanțare va sprijini implementarea măsurilor esențiale în materie de investiții și reforme cuprinse în Planul de redresare și reziliență al României și va contribui în mod crucial la ieșirea României mai puternică din pandemia de COVID-19.

MRR este instrumentul principal al inițiativei NextGenerationEU (Următoarea Generație UE), care va furniza până la 800 de miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga UE. Planul României face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandemia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziției verzi și a celei digitale, precum și să consolideze reziliența economică și socială și coeziunea pieței unice.

Comisia a evaluat planul României pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR, analizând, în special, dacă investițiile și reformele cuprinse în plan sprijină tranziția verde și cea digitală, contribuie la soluționarea eficace a provocărilor identificate în cadrul semestrului european și consolidează potențialul de creștere, crearea de locuri de muncă și reziliența economică și socială a României.

Asigurarea tranziției verzi și a tranziției digitale a României

În comunicatul de presă transmis de Comisie se arată că, în evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 41 % din suma totală măsurilor de sprijinire a tranziției verzi. Printre aceste măsuri se numără și eliminarea treptată a producției de energie electrică pe bază de cărbune și lignit până în 2032. Reformele care promovează transportul sustenabil includ decarbonizarea transportului rutier, impozitarea ecologică, stimulente pentru vehiculele cu emisii zero și transferul modal către transportul feroviar și transportul pe apă. Planul pune, de asemenea, un accent puternic pe îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor private și publice.

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 21 % din suma totală unor măsuri de sprijinire a tranziției digitale. Printre acestea se numără măsuri de digitalizare a administrației publice și a întreprinderilor, de îmbunătățire a conectivității, a securității cibernetice și a competențelor digitale și de dezvoltare a unui sistem integrat de e-sănătate și telemedicină. Se preconizează că măsurile de sprijinire a digitalizării educației vor contribui la dezvoltarea competențelor atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor și vor fi susținute prin măsuri de modernizare a laboratoarelor școlare și de creare a unor laboratoare inteligente (smart labs). Participarea la un proiect multinațional este prevăzută sub forma unui proiect important de interes european comun (PIIEC) în domeniul microelectronicii.

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top