PNDR: Prelungirea depunerii cererilor de finanțare a parteneriatelor pentru comercializarea produselor agricole și pomicole prin lanțurile scurte de aprovizionare

calendar-MADR.jpg

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare aferente submăsurilor 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare-sectorul pomicol”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, proiectele prin care se poate solicita finanțare de maximum 100.000 euro se pot depune până în data de 30 iunie 2019, ora 16.00. Decizia de prelungire a sesiunii a fost luată în urma solicitărilor mai multor potențiali beneficiari, fiind vorba de proiecte cu o complexitate deosebită care necesită un timp suplimentar pentru întocmirea documentației.

Reamintim faptul că fondurile disponibile pentru submăsura 16.4 sunt de 4.744.665 euro, iar pentru submăsura 16.4a se ridică la 6.668.484 euro. Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM16.4 și sM16.4 a este de 10 puncte.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați să depună proiecte pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

Sursa: AFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.