POR: A fost modificată forma de contract din cadrul Ghidului General al solicitantului

por-ghid-finantare.jpg

În 16.07.2019, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a emis ordinul de modificare a formei de contract anexată la Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020 ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

Modificarea se referă la contractele de finanțare aferente proiectelor ce se incadrează în alocarea regională aferentă apelului de proiecte și/sau alocării municipiilor reședință de județ (OS 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5). Pentru acestea, s-a inclus posibilitatea creșterii finanțării nerambursabile acordate, prin act aditional, până la limita maximă care ar fi putut fi acordată, în cazul în care proiectul se încadra în totalitate în alocările anterior menționate, pentru utilizarea economiilor înregistrate la nivel de prioritate de investiții/la nivel de municipii reședință de județ (OS 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5).

Modificarea vine în sprijinul beneficiarilor, pentru degrevarea bugetului acestora, în cazul în care sunt înregistrate economii în cadrul alocărilor anterior menționate. Modificarea anterior menționată nu vizează apelurile de proiecte unde sunt aplicabile scheme de măsuri de ajutor de stat/minimis.

De asemenea, forma contractului de finanțare a fost modificată prin includerea, pentru proiectele generatoare de venituri, mențiunii legate de procentul valorii nerambursabile acordate prin raportare atât la valoarea totală a cheltuielilor eligibile cât și la valoarea necesară de finanțare, pentru a se realiza o corelare a informațiil2or respective.

Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul General rămân neschimbate.

Sursa: Inforegio.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top