Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat poziţia oficială a Guvernului României privind Politica Agricolă Comună post 2013. Aceasta prezintă posibila configuraţie a PAC după 2013 din perspectiva României.
Poziţia Guvernului României face parte din categoria celor „conservative” susţinând creşterea fondurilor disponibile pentru Pilonul 1 şi reducerea celor pentru Pilonul 2. Această poziţie presupune totodată introducerea unei plăţi unice la nivel regional/naţional şi creşterea fondurilor alocate prin intermediul FEADR. Se prevede, de asemenea, implementarea deciziilor luate cu ocazia HC (Health Check of the CAP – 2008).
Poziţia oficială a României prevede menţinerea a 2 piloni:
– Plăţi directe şi măsuri de piaţă (Pilonul 1);
– Dezvoltare rurală (Pilonul 2);
Guvernul României studiază posibilitatea introducerii plăţilor pe suprafaţă din Axa 2 (agro-mediu, plăţi pt. Zone defavorizate etc.) din PNDR în Pilonul 1.
Poziţia oficială a României reconsideră astfel rolul fermelor mici şi mijlocii, axându-se pe acestea în dezvoltarea agriculturii şi a comunităţilor rurale.
Puteţi vizualiza poziţia oficială a României utilizând linkul următor:
În acest moment, se desfăşoară, la nivel european două dezbateri privind Politica Agricolă Comună post 2013:
- Your Ideas Matter – lansată de DG Agri care se va încheia cu o conferinţă în data de 19-20 iulie 2010;
- ARC 2020 (Agriculture and Rural Convention) – lansată de Groupe de Bruges, Forum Synergies şi IHECS, cu susţinerea IHECS ce va avea ca finalitatea redactarea unui raport privind poziţia celor 27 de ţări membre + 1 (Croaţia) ce urmează a fi prezentat Comisiei Europene şi Parlamentului European (octombrie 2010).
Vă invit să vă alăturaţi acestor două iniţiative de a participa la dezbaterea Politicii Agricole Comune post 2013.