Prima versiune a Programului Interreg IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia 2021-2027 a fost publicată spre consultare publică

serbia-romania.png

În data de 30 iulie 2020, Grupul comun pentru programare româno-sârb a aprobat prima versiune a Programului Interreg IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia 2021-2027.

Documentul are la bază concluziile procesului de consultare a actorilor-cheie, obiectivele de politică și obiectivele specifice selectate spre finanțare pentru perioada post-2020, corelate cu analiza teritorială a ariei Programului, recomandările Comisiei Europene din Cross-Border Orientation Paper, precum și concluziile discuțiilor din cadrul reuniunilor Grupului comun de programare.

Prin viitorul Program Interreg IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, se stabilește finanțarea următoarelor 4 obiective de politică:

  • Europă mai ecologică, cu emisii de dioxid de carbon reduse, prin promovarea tranziției la energia ecologică, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a adaptării la schimbările climatice și a prevenirii și gestionării riscurilor.
  • Europă mai socială, care implementează Pilonul European al Drepturilor Sociale, prin îmbunătățirea accesului la servicii incluzive, îmbunătățirea accesului și a calității educației, asigurarea accesului în mod egal la asistența medicală, dezvoltarea infrastructurii necesare atingerii acestor obiective, pe termen lung, peste granițe.
  • O Europă mai aproape de cetățeni, prin încurajarea dezvoltării durabile și integrate a zonelor urbane, rurale și costiere, precum și a inițiativelor locale.
  • O Europă mai sigură – obiectiv specific Interreg prin promovarea de acțiuni în domeniul managementului frontierelor, precum și managementul mobilității și migrației, inclusiv protecția migranților.

Instituțiile interesate sunt invitate să transmită observații și propuneri de îmbunătățire a proiectului documentului de programare, până la data de 1 septembrie 2020, pe adresa de e-mail a programului: [email protected]. Documentul de programare poate fi consultat pe site-ul www.romania-serbia.net, în secțiunea dedicată Programare post 2020.

În perioada 2021-2027, România va beneficia de asistență financiară comunitară nerambursabilă pentru dezvoltarea de programe și proiecte de cooperare teritorială europeană, având ca scop dezvoltarea echilibrată a întregului teritoriu comunitar, prin încurajarea cooperării și schimbului de bune practici între regiunile Uniunii Europene, precum și pentru cooperarea cu statele terțe.

În vederea gestionării procesului de programare, în cursul anului 2019 a fost constituit Grupul comun pentru programare, care cuprinde reprezentanți din cadrul instituţiilor relevante din ambele state partenere în program, de la nivel național și regional, și care are atribuții în planificarea strategică la nivelul ariei eligibile și în identificarea nevoilor de finanțare pentru perioada 2021-2027.

Sursa: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top