Primarul municipiului Reşiţa a semnat un proiect cu fonduri europene, de peste patru milioane lei, ce vizează informatizarea serviciilor publice, pentru reducerea timpilor petrecuţi de cetăţeni la ghişee, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Andrei Apostol.
“Practic, se va crea un sistem de management al calităţii, prin care se va urmări eficienţa muncii funcţionarilor publici. Acest proiect mai are ca obiectiv realizarea unei strategii Smart|City, prin care să se urmărească integrarea prestărilor de servicii publice de pe raza municipiului Reşiţa într-o platformă comună”,a explicat Andrei Apostol.
Totodată, Primăria a mai semnat un contract de 3,87 milioane lei cu fonduri europene pentru reabilitarea termică a unor imobile.
Reabilitarea energetică se va realiza la un bloc cu patru scări din Reşiţa, situat pe Bulevardul Republicii, dar şi la o scară al unui bloc de pe Aleea Domogled. Lucrările vor viza creşterea performanţelor energetice prin execuţia de lucrări de refacere a acoperişului, anvelopare integrală şi tâmplărie PVC, înlocuirea liftului şi reabilitarea casei liftului, modernizarea intrării în bloc, refacerea casei scării, înlocuirea liftului şi lucrări de izolare termică şi igienizare a zonei de subsol.
Sursa: Administratie.ro
Bună ziua, nu știu dacă ați mai primit și alte solicitări referitor la gara de Nord din Reșița unde dacă ești mai în vârstă sau ai o problemă de sănătate nu poți să urci în tren atât de înalte stările de la tren sau mai bine zis peronul este prea jos oricum fără ajutor sau poate chiar și cu nu pot să folosești trenul pt transport la Timișoara . Problema este pentru bătrânii care merg la doctor și care nu toți au mașini la dispoziție! 🙏
Mulțumesc frumos!