Principele Radu arunca manusa catre elitele romanesti

Cine a avut ocazia sa vada interviul dlui Cristian TABARA cu Principele Radu, cred ca a inteles de data aceasta destul de clar de ce s-a manifestat o asa de mare panica fata de eventuala revenire a monarhiei constitutionale.

In primul rand, avantajul major si de neegalat pentru romani pe care l-ar fi avut intoarcerea Regelui ar fi constat nu atat de raurile de lapte si miere la care jinduiau probabil multi cetateni pe atunci, ci in instaurarea unei neutralitati senine pe care niciun alt regim nu le-a(r) fi putut aduce. Dealtfel, asa cum s-a observat, politica „hapurilor placebo” in locul „terapiei de soc” de tip polonez a dus mai degraba, de pilda, la distrugerea sistemului de irigatii si la un potop de procese castigate individual la CEDO decat la o intoarcere la normalitate, la minima normalitate.

Interviul cu reprezentantul cel mai contestat, dar si cel mai reliefant, al Casei Regale a Romaniei, s-a dovedit nu numai ca radiografia actualei cangrene este deja infaptuita pana in cele mai intime detalii, dar si ca ar exista inca o cale de a ne opune dezagregarii ca natie, ce ne paste din spatele fiecarei noi gafe politice, fiecarei noi dezertari nesactionate de Europa, fiecarui derapaj produs, culmea, in numele sfintei democratii. Terapia pe care o propune cartea scrisa de Principele Radu, „Provizoratul istoric” nu are, aparent, nimic miraculos in sine, insa, de fapt, tocmai prin invitatia la ocrotire si mediere sociala pe care o formuleaza ofera o imensa sansa de re-echilibrare nationala. In vederea depasirii eternelor forme fara fond, autorul semnaleaza prioritatea revenirii la o constructie institutionala legitimata moral si decentaa, redand cuvenitele drepturi competentelor, jenant de modest gestionate, la ora actuala.

In acest sens, demersul acesta este si o diatriba la adresa elitelor romanesti actuale, mai cu seama cu privire la imensele rezerve de ipocrizie si histrionism care se consuma pentru a acoperi tarele prezente in toate taberele si a da impresia ca se poate continua mimand democratia, la nesfarsit. Intr-un fel, cata vreme Europa ne-a integrat, iar apoi ne-a lasat „sa ne spalam singuri rufele in familie”, mingea este in terenul nostru si ne putem pune slabe sperante in descalcirea itelor politicii romanesti cu mainile altora. Tot mai multi dintre noi au impresia ca o bomba cu efect intarziat din gena romanilor duce la aceasta risipa de energii si nu doar la o “privatizare”, ci chiar la o parazitare in gol a institutiilor, ideilor si valorilor pe care se poate cladi ceva cat de cat temeinic.

Asadar, solutiile exista, mai ramane sa gasim comilitonii pentru arca schimbarii. Oricum, avand in vedere amploarea dezastrului, nu aparitia unor partide va fi de natura sa deblocheze sistemul. Asa cum sugereaza si Principele Radu, o revizuire sau, cel putin, o clarificare a numeroaselor ambiguitati ale Constitutiei se impun drept o urgenta nationala. Mai ramane de vazut daca natura acumularii capitalului din Romania va si permite nu doar o noua fantezie cosmetizanta, ci exact operatia pe cord deschis, infruntarea nodului gordian de care este atata nevoie. Merita sa mai asteptam, altfel spus, intocmai ca in momentul 1866, atunci cand chiar o avem la indemana, tot o solutie din afara tarii?