Programul Romania in lume!

Introducere

In cadrul eforturilor de promovare peste hotare a imaginii Romaniei precum si in contextul afirmarii identitatii si contributiilor romanesti la circuitul international al valorilor socio-culturale, Agentia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) lanseaza programul Romania in lume.

Obiectivele programului

Programul Romania in lume are ca scop dezvoltarea capitalului de imagine al Romaniei peste hotare, in contextul progresului inregistrat de tara noastra in ultimii ani, la nivelul procesului de integrare euro-atlantica precum si din perspectiva consolidarii relatiilor de prietenie si colaborare reciproc avantajoasa pe care Romania le are cu numeroase tari de pe mapamond.

Solicitanti eligibili

Acesta se adreseaza organizatiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate promovarea culturii si spiritualitatii romanesti peste hotare, in tari din Uniunea Europeana si in state din afara acesteia, precum si dezvoltarea cooperarii in plan social, cultural si artistic intre Romania si respectivele tari.

In acest context, Agentia pentru Strategii Guvernamentale invita organizatiile guvernamentale cu experienta in domeniu sa prezinte spre finantare proiecte ce vizeaza urmatoarele coordonate prioritare:
– Promovarea imaginii Romaniei, a identitatii si valorilor romanesti la nivel international, in special in statele in care exista semnificative comunitati de romani, prin manifestari, actiuni si proiecte cultural-artistice si de comunicare;
– Dezvoltarea vietii sociale si cultural-artistice a comunitatilor de romani din diverse state, prin incurajarea activitatilor de profil implementate la nivel local (festivaluri, spectacole, expozitii etc.);
– Organizarea, in alte tari si/sau in Romania, a unor evenimente cultural-artistice (festivaluri, conferinte, spectacole, expozitii, etc.) menite sa celebreze momente si teme majore ale relatiilor bilaterale din diverse domenii;
– Dezvoltarea schimburilor culturale si artistice bilaterale, implicand oameni de cultura si arta din Romania si terte state, in cadrul unor evenimente organizate in Romania sau in statele respective;
– Realizarea de studii si cercetari privind migratia cetatenilor romani in terte state sau imigratia in Romania a cetatenilor straini provenind din state din afara UE; implicatiile socio-culturale presupuse de aceste fenomene; problemele de adaptare cu care se confrunta cetatenii romani in terte state, respectiv cetatenii straini in Romania etc.

Conditii de finantare
Proiectele prezentate vor fi selectate in urma unei analize ce va urmari urmatoarele criterii generale:
– Expertiza ONG-ului in domeniu;
– Fezabilitatea proiectului propus;
– Impactul proiectului la publicul-tinta;
– Marimea si importanta grupului-tinta avut in vedere;
– Beneficiile de imagine estimate a fi aduse de proiect;
– Durata si costul proiectului.
Termene limita

Proiectele vor fi jurizate pana la data de 30 noiembrie 2008 inclusiv.

Finantator: Agentia pentru Strategii Guvernamentale
Sursa: Agentia pentru Strategii Guvernamentale
Informatii suplimentare
Folositi instrumentele urmatoare pentru a obtine detalii complete despre acest program de finantare
Nu exista nici un instrument.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top