
Obiectivul prezentei cereri de propuneri este de a consolida colaborarea transeuropeana intre factorii de decizie la nivel inalt, mediul academic si persoanele care lucreaza in domeniul educatiei, cu scopul de a ridica nivelul de promovare a unor forme de invatamant in randul copiilor si tinerilor proveniti din familii de migranti.
Prezenta cerere de propuneri are scopul de a sprijini infiintarea unei retele europene responsabile cu analiza, elaborarea si schimbul de bune practici si politici in acest domeniu.
Aceasta ar trebui sa abordeze aspectele evidentiate in cadrul Concluziilor Consiliului din noiembrie 2009 privind educatia copiilor proveniti din familii de migranti si sa stimuleze cooperarea la nivel inalt intre factorii de decizie ai statelor membre care sunt responsabili cu incluziunea sociala prin educatie, inclusiv cooperarea intre autoritatile din tarile de origine si cele din tarile-gazda.
Reteaua respectiva ar trebui sa stimuleze in mod activ cooperarea transnationala, in primul rand la nivel guvernamental, dar si la nivelul expertilor si persoanelor care lucreaza in acest domeniu.
Aceasta cerere de propuneri este deschisa pentru:
– ministerele invatamantului;
– alte organisme publice;
– centre de cercetare si universitati;
– fundatii;
– asociatii.
Depunerea candidaturilor este rezervata persoanelor juridice. Candidatii trebuie sa transmita o copie a statutului organizatiei si o copie a certificatului oficial de inregistrare juridica a organizatiei.
Sunt eligibile candidaturile entitatilor juridice stabilite in una dintre urmatoarele tari:
– statele membre ale UE;
– tarile AELS: Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elvetia;
– tarile candidate: Turcia, Croatia.
Durata maxima a proiectelor este de 36 de luni.
Cererile trebuie trimise Comisiei cel tarziu pana la 14 octombrie 2011.