Programul Operational Asistenta Tehnica: rata de contractare a ajuns la 88%

Fonduri-europene_0.jpg

Autoritatea de Management pentru Programul Operational Asistenta Tehnica 2014-2020 a semnat 72 contracte de finantare, in valoare de 262,54 mil. euro, rata de contractare la nivelul acestui Program ajungand astfel la 88%.

Suma solicitata Comisiei Europene prin POAT pentru a fi rambursata Romaniei a ajuns la aprox. 83 mil. euro, adica 33% din fondurile UE alocate. Totodata, suma rambursata de Comisia Europeana, prin POAT, a ajuns la 72,37 mil. euro, echivalentul a aprox. 28,6% din alocare.

Evolutia POAT a fost prezentata in cadrul seminarului „Implementarea eficienta a proiectelor finantate din POAT 2014-2020”.

Evenimentul a fost realizat in cadrul proiectului „Sprijin pentru Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene/Ministerul Fondurilor Europene, inclusiv AM POAT, AM POC, AM/OIR POIM, prin asigurarea suportului logistic necesar desfasurarii activitatii zilnice”.

Sesiunea a fost dedicata atat beneficiarilor, cat si solicitantilor care pregatesc depunerea de noi cereri de finantare in perioada imediat urmatoare. Au participat reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, Autoritatii de Management pentru Programul Operational Competitivitate, Autoritatii de Management pentru Programul Operational Infrastructura Mare, Ministerului Afacerilor Interne, Curtii de Conturi a Romaniei, Organismului Intermediar pentru Energie, Organismului Intermediar pentru Cercetare si alte structuri implicate in sistemul de coordonare, gestionare si control FESI.

Li s-au alaturat reprezentanti ai institutiilor publice centrale care gestioneaza domenii de interes pentru utilizatorii fondurilor FESI – Agentia Nationala a Achizitiilor Publice (ANAP) si Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP). ANAP a prezentat ultimele modificari ale legislatiei privind achizitiile publice, precum si proiectele pe care institutia le implementeaza pentru a veni in sprijinul autoritatilor contractante.

Sursa: fonduri-ue.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top