Proiectul de modernizare a drumului de centura al municipiului Galati va fi depus la Ministerul Fondurilor Europene

drum5.jpg

Proiectul de reabilitare si modernizare a drumului de centura al municipiul Galati, in valoare de 30 milioane de euro, va fi depus la Ministerul Fondurilor Europene pana pe 28 decembrie, a declarat primarul Ionut Pucheanu. Potrivit acestuia, Consiliul Local Galati, intrunit in sedinta extraordinara, a aprobat trei hotarari referitoare la ultimele etape procedurale ale pregatirii proiectului de extindere si modernizare a variantei ocolitoare a municipiului Galati.

”Sunt ultimele masuri pe care trebuia sa le ia Consiliul Local in ceea ce priveste drumul de centura. Sper sa fie ultimele la nivel procedural. Indicatorii tehnico-economici, pe care Primaria Galati trebuia sa ii asume, au fost aprobati pentru ca vor mai fi lucrari neeligibile pe care primaria isi asuma ca le va realiza. Ma refer la partea de canalizare, acolo unde se impune, sau la cote de participare, deoarece, fiind intr-un parteneriat, vom fi si noi prinsi cu anumite sume. Alt subiect a fost legat de o suprafata de 69.000 metri patrati, care in prima faza fusese omisa la transferarea catre Consiliul Judetean”, a spus Pucheanu.

Drumul care face obiectul proiectului a fost transferat din patrimoniul Consiliului Local in cel al Consiliului Judetean Galati, pentru a fi inclus in categoria drumurilor judetene, deoarece Consiliul Judetean are posibilitatea de a obtine cele 30 milioane de euro in cadrul unui program de finantare europeana pentru modernizarea drumurilor judetene.

”In momentul de fata, din punct de vedere al terenului si indicatorilor tehnico-eonomici suntem acoperiti. Proiectul tehnic este si el gata. Mai sunt mici aspecte care trebuie puse la punct pentru ca acest proiect sa fie trimis catre Ministerul Fondurilor Europene pentru a fi evaluat. Avem din ce in ce mai mult certitudinea ca pe data de 28 decembrie proiectul va fi depus intr-o forma eligibila pentru obtinerea finantarii de 30 milioane euro pentru reabilitarea si modernizarea centurii Galatiului”, a mai spus Pucheanu.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top