Protestantism si capitalism (I)

Preocupat de geneza capitalismului, a spiritului intreprinzator si a marilor oameni de afaceri, sociologul german Max Weber leaga direct si nemijlocit acest fenomen de aparitia protestantismului, cu etica sa specifica.

Protestantismul s-a impus in plan economic, in opinia lui Weber, nu printr-o interpretare mai laxa a principiilor crestine, ci, dimpotriva, prin reglementari mai severe in toate sferele vietii publice si domestice, in intregul mod de viata.

“Capacitatea de a-si concentra gindirea, ca si atitudinea absolut dominanta de «respect fata de munca» se imbina aici frecvent cu o riguroasa economicitate care tine seama de cistigul si cuantumul lui in general si cu o lucida stapinire de sine si moderatie care ridica enorm productivitatea. Terenul pentru aceasta conceptie despre munca in calitate de scop in sine, de «vocatie», asa cum o cere capitalismul, este aici cel mai favorabil, sansa de a invinge inertia traditionalista, ca urmare a educatiei religioase, este aici cea mai mare”, sustine autorul german (in Etica protestanta…, Humanitas, Bucuresti, 1993, p. 46).

Weber considera ca nu exista capitalism, ci capitalisme, in care se regasesc, in proportii diferite, elemente cum ar fi: intreprinderile capitaliste, urmarirea profitului, dorinta de acumulare s.a. In definirea tipului ideal de capitalism, Weber considera ca definitorii tocmai continua cautare a profitului (concept neclar definit la el) in cadrul intreprinderii capitaliste rational organizate si libertatea muncii. Nu intimplator, englezii au fost primii purtatori ai acestui spirit capitalist, pentru ca, asa cum arata si Montesquieu, acestia au depasit cu mult alte popoare “in evlavie, in comert si in libertate”.

Weber vede astfel o “inrudire interioara” intre anumite aspecte ale lutheranismului, calvinismului si altor curente protestante si cultura capitalista moderna, aspect semnalat bine de autor. “Cauza comportamentului diferit – spunea Weber – trebuie cautata deci, in primul rind, in specificul launtric durabil al confesiunilor si nu numai in situatia istorico-politica exterioara dintr-un moment sau altul” (op.cit. p. 27), teza validata peste timp.

Pentru Weber, esenta, ADN-ul fiecarei natiuni este constituit din convingerile sale religioase, magice la inceputuri, si aceasta ar explica intreaga sa evolutie politica, sociala, economica si culturala. Mai mult, evolutia intregii omeniri nu poate fi inteleasa in afara acestor credinte magico-religioase care, secole de-a rindul, au format constiinte.

Pentru protestanti si neoprotestanti, a trai potrivit voii lui Dumnezeu nu presupune neaparat supralicitarea vietii interioare, asceza monahala, ci indeplinirea datoriilor cotidiene, asa cum rezulta ele din pozitia sociala a individului. Protestantismul pune un accent deosebit pe traiul moral si pe munca laica, ordonata profesional, acceptata ca porunca divina, virtuti ce sint demne de rasplata.

Dintre fondatori, Weber il evidentiaza in mod deosebit pe Calvin, fara contributia caruia lutheranismul nu ar fi avut durabilitatea astazi recunoscuta. Cu siguranta ca nu a stat in intentia acestor pastori fondatori producerea unui eveniment precum nasterea capitalismului modern, mobilurile lor fiind pur religioase, dar, prin consecinta, ele au antrenat o asemenea dezvoltare.

Doctrina calvinista a predestinarii, a alegerii divine a creat omului sentimentul unei nemaipomenite singuratati interioare si s-a constituit intr-unul din temeiurile individualismului. Faptul de a putea, prin munca ta, preamari pe Dumnezeu, iubi aproapele si dobindi mintuirea a produs o motivatie teribila. Reusita profesionala devine un semn al alegerii divine.

In viziunea lui Calvin, Dumnezeu cere o sanctificare prin fapte. Introducerea ordinii in viata tuturor adeptilor era principalul mijloc al “ascezei in lume”. Prin munca, disciplina, cumpatare, poate fi dobindita acea stare de gratie care sa-l inalte pe om deasupra ticalosiilor trupului, deasupra lumii. Pentru aceasta, individul “in afara lumii” (Louis Dumont), ascetii si monahii pot fi integrati “in lume” si rinduielile ei in “pustia lumii”, cu garantia aceleiasi reusite.

0 thoughts on “Protestantism si capitalism (I)”

  1. melania spune:

    @ Mihaila Raul

    Nu toti ortodocsii jelesc. Insa nu toti ortodocsii au acea seninatate si constiinta a lucrului bine facut.

    Cei mai multi oameni, indiferent de religie, bifeaza…

    Cred ca alte culte, unde exista o comunicare bi-directionala si un feedback al comunitatii, dar si o constientizare a propriului “destin”, sa ii zic asa – mie imi tot vine sintagma “self worth”, nu pun atat de mult accentul pe responsabilitatea colectiva si nici nu judeca atat de aspru reusita sau esecul…

    De-aia, probabil, un protestant isi va conduce caruta cu lemne si isi va cosi ogorul, fara sa ii pese ca vecinul ortodox sta cu burta la soare si se plange ca nu stiu ce nu-i merge…

    Dumnezeu le-a dat amandurora cele trebuincioase pentru a face ceva, insa le-a dat si liberul arbitru…

    Melania

  2. Mihaila Raul spune:

    Foarte interesant articolul. Am constatat si eu diverse diferente in abordarea muncii in viata de zi cu zi de catre oameni apartinand la diferite culte. Si am constatat si eu ca protestantii au o disciplina a muncii pe care ceilalti nu o au.
    Ce facem noi, ortodocsii?. Pai jelim (ca doar doina e romaneasca, iar slujbele bisericesti au toate o coloratura plangacioasa) si spunem ca nu exista vinovati, ca asa a vrut Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.