Restaurarea cladirii Filarmonicii de Stat din Arad va fi finantata cu fonduri europene de 16 milioane de lei

falca-contract-filarmonica-300x192.jpg

Restaurarea cladirii Filarmonicii de Stat Arad va fi finantata cu fonduri europene in valoare de aproximativ 16 milioane lei, in cadrul proiectului intitulat “Reabilitare invelitoare, fatada principala si sala de spectacole la Filarmonica de Stat Arad – Beneficiar: Primaria Arad”.

Contractul de finantare a acestui proiect a fost semnat pe 1 noiembrie, la sediul Primariei Municipiului Arad, de edilul-sef, Gheorghe Falca, si directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 in Regiunea Vest, Sorin Maxim.

Dupa cum a precizat Sorin Maxim, proiectul va fi finantat in cadrul Regio – Programul Operational Regional (Regio-POR) 2014- 2020, Axa prioritara 5 – imbunatatirea mediului urban si conservarea, protectia si valorificarea durabila a patrimoniului cultural Prioritatea de investitii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural – apel dedicat proiectelor nefinalizate. in cadrul apelurilor de proiecte nefinalizate se finanteaza proiecte cu lucrari demarate, cu contracte de executie incheiate.

Proiectul semnat de Primaria Arad ‘Reabilitare invelitoare, fatada principala si sala de spectacole la Filarmonica de Stat Arad’ va fi implementat pe parcursul a sase luni.

“Proiectul are ca scop finantarea lucrarii deja executate de restaurare a fatadei principale, a celor doua sali de spectacole (Sala Mare si Sala Mica) si a vitraliilor. De asemenea, se finanteaza reabilitarea curtii interioare, reabilitarea subsolului, refacerea instalatiilor, construirea unui ascensor si montarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilitati, precum si digitizarea obiectivului de patrimoniu. Valoarea finantarii nerambursabile a proiectului este de 15.796.833,45, iar valoarea totala a acestuia este de 17.178.539,97 lei”, a declarat cu prilejul semnarii proiectului directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Gheorghe Falca a apreciat ca acesta este un proiect foarte important pentru comunitatea aradeana. “Putem spune ca in aproximativ o luna de zile, in bugetul municipiului Arad va intra o suma importanta de bani si ne bucuram ca finantarile pe care municipalitatea le-a acordat in timp se vor intoarce la aradeni”, a declarat Falca.

Totodata, managerul Filarmonicii de Stat Arad, Doru Orban, a subliniat faptul ca este vorba despre “cea mai mare investitie culturala din ultima suta de ani” in munhicipiu, ca performanta, Filarmonica de Stat din Arad situându-se deasupra unor sali de spectacole de renume, din Budapesta sau Viena.

La nivelul Regiunii Vest, in cadrul Regio – POR 2014-2020, au fost contractate pâna in prezent 349 proiecte, in valoare totala de 362,40 milioane euro si 286,59 milioane euro valoarea finantarii nerambursabile.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.