În funcție de obiectivele pe care le are, orice proiect, în final, este direct influențat de resursele acestuia.
În literatura universală se apreciază că principalele resurse de influență pentru un proiect sunt: timpul, bugetul și omul. Fiecare dintre acestea fiind limitat în funcție de capacitatea managerului de proiect în a le gestiona. Dar care este mai importantă resursă? Este evident că în timp ce scopul final al proiectului poate să difere de la un proiect la altul, persoanele implicate au nevoi şi obiective de importanță deosebită pentru ei. Ca urmare managerul de proiect este nevoit să dispună de înțelegere cu privire la rolul, importanța individului în cadrul proiectului dar și individualitatea și personalitatea acestuia.
Înțelegerea profundă a oamenilor ca o componentă a funcției de conducător pentru managerul de proiect presupune ca acesta să dispună de capacitate în stimularea motivației , să înțeleagă forțele motivatoare şi sistemele care conduc spre motivarea personalului implicat în proiect. Din păcate, în unele cazuri, managerii de proiect prin „stimularea motivației” confundă acest lucru cu „permisivitatea”. Din dorința de a deveni mai omogeni cu echipa de proiect, în unele cazuri, aceștia tind să privească latura/natura umană a proiectului astfel ajung să permită și să treacă cu vederea, ca fiind minore, diferite greșeli aduse de membrii echipei. Consecințele acestor „mici greșeli” la final pot fi de tipul: ne-finalizarea şi ne-predarea documentației la termen, suprapuneri dăunătoare ale activităților proiectului, depășiri de buget, întârzierea generală a proiectului etc. . Astfel, o atitudine fermă a managerului de proiect devine „sănătoasă” pentru starea generală a proiectului şi/dar poate să fie dăunătoare dacă este excesiv de rigidă. Proiectul şi echipa de proiect în sine pot fi privite şi asemănate cu un porumbel pe care-l ținem în ambele mâini. Dacă îl strângem prea tare (cerințe nerealiste, termene imposibile, buget minim etc.) porumbelul este sufocat/strivit iar dacă desfacem mâinile suficient (toleranță dăunătoare, bugete maxime, termene milenare etc. ) porumbelul ne scapă şi zboară.
Se poate trasa faptul ca un proiect are trei laturi sau trei unghiuri generale din care acesta poate fi privit de către managerul de proiect:
– latura financiară: managerul de proiect urmărește proiectul în principal d.p.d.v. al indicatorilor financiari (cost, beneficiu, termen încasare/depunere numerar, salarii, etc.);
– latura umană: managerul de proiect urmărește proiectul în principal d.p.d.v. al satisfacției personale şi a echipei de proiect (recompense, bonusuri, beneficii salariale și materiale, etc.);
– latura tehnică: managerul de proiect urmărește proiectul în principal d.p.d.v. al calității și a nivelului la care este realizată aceasta (conformitatea lucrărilor, utilizarea materialelor înscrise în plan, realizarea finisajelor, etc. ).
Ca urmare se poate stabili calitatea, eficiența şi capacitatea de gestionare a proiectului de către un manager de proiect prin realizarea unei triangulații între financiar, uman şi tehnic. Managerul de proiect ideal relizând un triunghi echilateral, acesta însemnând perfecțiunea în modul de echilibrare a proiectului.
Dar cum idealul, în realitate de zi cu zi, este dificil de observat, putem observa în cazurile reale devieri a centrului de echilibru a managerului de proiect spre unul dintre cele trei colţuri.
O deviere prea mare spre latura tehnică poate să crească costul proiectului (Financiarul) şi să nemulţumească echipa/beneficiarul (Uman).
O deviere prea mare spre latura financiară poate să reducă calitatea la care este realizat proiectul (Tehnic) şi să preseze echipa de proiect (Uman) rezultând conflicte.
O deviere prea mare spre latura umană a proiectului poate să ducă la costuri ridicate de realizare (Financiarul) datorită întârzierilor apărute şi a erorilor de realizare (Tehnic) a proiectului
Astfel, resursa cea mai importantă devine „omul” – acesta având un rol decisiv în inițierea, realizarea şi finalizarea proiectelor, este factorul principal de influență pe toată durata proiectului.
Următoarea resursă ca şi nivel de importanță este „bugetul” – pe baza acestei resurse se iau deciziile de realizare a proiectului, influența acesteia se regăsește pe toată durata proiectului şi chiar şi după finalizarea acestuia.
A treia resursă este „timpul” – este folosită ca şi unitate de măsură pentru durata de realizare a activităților şi a obiectivelor proiectelor. Are valoare constantă şi irecuperabilă.
În concluzie, nu uita să fi om şi să ai grijă cât de adânc bagi mâna în buzunar şi cu ce îţi consumi timpul.
