Valoarea facturilor platite pe fonduri nerambursabile se ridica, la ora actuala, la 800 de milioane de euro, suma care se va regasi in declaratia de cheltuieli ce va fi solicitata spre rambursare imediat dupa acreditarea Autoritatilor de management, a declarat, vineri, intr-o conferinta de specialitate, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
„In ceea ce priveste accesul la fondurile europene, inclusiv la instrumentele financiare de care are nevoie mediul de business, acestea vor fi cu siguranta puse la dispozitia dumneavoastra. Vrem sa avem o deschidere totala, sa existe transparenta, dar in acelasi timp vrem sa existe o simplificare a procedurilor. Noutatea cu care vrem sa venim pe piata instrumentelor financiare am preluat-o ca model din Germania. in spatiul public exista anumite discutii legate de rambursarea fondurilor europene nerambursabile. Din 28 de aprilie, s-a transmis catre Autoritatea de Audit din Romania tot ceea ce inseamna pachete in vederea desemnarii. Desemnarea este necesara pentru ca Romania sa poata sa ceara bani de la Uniunea Europeana si sa se intoarca in Romania. Desemnarea nu este neaparat necesara atunci cand vorbim despre obligatiile pe care le are statul in ceea ce priveste plata catre beneficiari si ea se realizeaza in fiecare zi. Avem platite pana in momentul de fata facturi de 800 de milioane de euro care se vor regasi in declaratia de cheltuieli ce va fi solicitata spre rambursare imediat dupa acreditare”, a subliniat Plumb.
Conform ministrului Fondurilor Europene, Autoritatea de Audit solicita multe adaugiri fata de regulamentele europene, dar pana la sfarsitul lunii august este in plan lansarea un pachet integrat privind simplificarea procedurilor birocratice fata de completarea documentelor de finantare.
„Vreau sa va spun ca misiunile de audit si procedura de acreditare in baza noilor regulamente ale Uniunii Europene — 1013 si 1014 pentru Fondul Social European, sunt respectate de catre tot ceea ce inseamna componenta fondurilor europene din cadrul Ministerului Dezvoltarii. M-am opus cu fermitate la solicitarile Autoritatii de Audit care vor cat mai multe adaugiri fata de regulamentele europene. in cursul zilei de luni vom avea o discutie finala si sper ca acest lucru sa se finalizeze si sa avem autoritatile management acreditate in Romania. Este un lucru foarte important, vrem ca fondurile europene, inclusiv instrumentele financiare, sa fie aproape de dumneavoastra. Vrem sa fim parteneri, nicidecum sa introducem componenta suplimentara de birocratie. Vrem sa debirocratizam si acest lucru vreau sa va asigur ca se va intampla. Este inadmisibil ca, in calitate de beneficiar, ca sa depui o aplicatie trebuie sa completezi nu stiu cate criterii si nu stiu cate cerinte. Suntem in plin proces de simplificare si cred ca, pana la sfarsitul lunii august, vom iesi cu acest pachet de simplificari. Vrem sa le lansam ca un pachet integrat’, a explicat Rovana Plumb.
Aceasta a adaugat ca „tot ceea ce inseamna beneficiar trebuie sa aplice pe fondurile europene, iar in ceea ce priveste infrastructura pe Programul Operational Regional, si nu numai” si ca „nu vom mai solicita toate acele avize si autorizatii la depunerea aplicatiei, ci le vom solicita in momentul in care se va face contractarea”.
Ministrul Fondurilor Europene a mentionat, totodata, ca se va introduce un nou instrument de finantare, intitulat „Micro-Mezanin”, menit sa finanteze atat micro-intreprinderile, cat si intreprinderile mijlocii.
„Ceea ce ne intereseaza pe noi, Romania, este ca proiectele depuse sa-si atinga obiectivele si scopul pentru care au fost construite din punct de vedere economic si social. Focusandu-ne pe instrumentele financiare fata de cele pe care dumneavoastra le cunoasteti, se introduce un nou instrument ‘Micro-mezanin’, ceea ce inseamna ca vrem sa accesam nu numai micro-intreprinderile, ci si intreprinderile mijlocii de a putea accesa credite, astfel incat in situatia in care ele nu vor putea fi rambursabile acestea sa se poata transforma in actiuni la nivelul fondurilor. Am constatat ex-ante pe baza unei analize facute de BNR, ca nevoia de finantare pentru micro-intreprinderi, pana in 2020, este de 940 de milioane de euro, iar pentru capitalul de risc, noi il numim equity, este de 544 de milioane de euro. Vreau sa rog sistemul bancar din Romania sa fie alaturi de noi, sa fim parteneri, sa fie alaturi de dumneavoastra’, a spus Plumb.
Consiliul National al IMM-urilor in parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene si cu sprijinul BCR, organizeaza, vineri conferinta ‘Finantari pentru IMM-uri si intreprinderi sociale prin programele operationale’.
Conferinta are ca scop prezentarea instrumentelor financiare alocate IMM-urilor si intreprinderilor sociale prin programele operationale si identificarea mecanismelor de valorificare a acestora, axandu-se asupra urmatoarelor tematici: prezentarea instrumentelor financiare dedicate IMM-urilor, prezentarea instrumentului FEIS, bune practici in valorificarea oportunitatilor de finantare europene, propuneri si recomandari de crestere a gradului de absorbtie a fondurilor europene si prezentarea Programul Operational Initiativa pentru IMM-uri (POIMM).
Sursa: Agerpres