Rovana Plumb: Toate ghidurile de finantare pe Programul Operational Capital Uman, lansate pana pe 30 iunie

Rovana-Plumb-1.jpg

Toate ghidurile de finantare pe Programul Operational Capital Uman (POCU) vor fi lansate pana pe 30 iunie 2018, a anuntat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, in cadrul unei intalniri organizata cu reprezentantii Coalitiei ONG pentru Fonduri Structurale, se arata intr-un comunicat de presa al ministerului de resort.

In acelasi context, atat oficialii MFE, cat si cei ai Coalitiei au agreat constituirea a patru grupuri de lucru, respectiv: pentru elaborarea ghidurilor, pentru etapa evaluarii, pentru etapa contractarii si pentru implementarea proiectelor. „Grupurile de lucru vor fi formate din reprezentanti ai Autoritatii de Management si reprezentantii beneficiarilor, iar scopul acestora este identificarea celor mai potrivite solutii pentru a grabi si eficientiza implementarea fondurilor europene”, precizeaza MFE.

Potrivit sursei citate, delegatia ministerului de resort si-a asumat un scenariu predictibil de implementare, care presupune: contractarea a 22 miliarde lei pana la finalul anului 2018, finalizarea procesului de contractare pe apelurile din domeniul Educatie pana la data de 15 aprilie 2018, extinderea protocolului cu ANAF cu privire la solicitarea certificatelor fiscale, inclusiv in teritoriu, continuarea analizei motivelor care genereaza intarzieri in procesele de evaluare/contractare, dar si propunerea de masuri de interventie concrete pe parcurs.

In plus, ministrul Rovana Plumb a precizat ca toate ghidurile POCU vor fi lansate pana la data de 30 iunie si a solicitat sprijinul partenerilor in acest sens.

Reprezentantii Coalitiei ONG pentru Fonduri Structurale s-au intalnit, vineri, cu o delegatie a MFE, din care a facut parte atat ministrul Rovana Plumb, cat si Mihaela Toader – secretar de stat in MFE si coordonator POCU, Dan Paxino – secretar de stat, conducerea AM POCU si echipa tehnica a ministerului.

Coalitia ONG pentru Fonduri Structurale a fost reprezentata de sase organizatii cu experienta in monitorizarea programelor operationale cu finantare FESI (Fundatia Estuar, CAIES, CeRe, World Vision Romania, FDSC si ActiveWatch). intalnirea a fost organizata dupa ce organizatia non-guvernamentala a transmis, in data de 21 martie 2018, o scrisoare deschisa ministrului Fondurilor Europene, in care se facea referire la evolutia Programului Operational Capital Uman.

POCU 2014-2020 are o alocare totala de 4,326 miliarde euro si stabileste prioritatile de investitii, obiectivele specifice si actiunile asumate de Romania in domeniul resurselor umane.

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top