SCHENGEN, mon amour: migrenele unui fost comisar european
-Vanatoare de tapi ispasitori sau curatenie generala de Craciun ? –
Dupa anuntul asupra opozitiei Frantei si Germaniei referitoare la aderarea Romaniei la Spatiul Schnegen, am citit nu fara o semnificativa doza de stupoare, interviul fostului Comisar European, de origine romana, Leonard ORBAN.
Acesta trage o veritabila salba de avertismente si emite o puzderie de „ingrijorari” mai mult sau mai putin personale. In esenta, probabil bine informat si pe fostele canale diplomatice ale Comisiei Europene, de care este dificil de crezut ca s-ar fi rupt complet, actualul consilier prezidential sustine ca amanarea respectiva a aderarii s-ar putea prelungi cu anii, nu cu lunile. Plin de precautii, Dl Orban nu culpabilizeaza pe nimeni, dar tinde sa sustina ca – prin aceasta masura destul de radicala – s-ar fi creeat un precedent „periculos”.
Intrebarea care, inevitabil, se pune este urmatoarea: daca aceste lucruri pluteau in aer si au putut fi anticipate, de ce nu au fost folosite pentru a nu se ajunge la acest impas. Un consilier prezidential, cu atat mai putin un Presedinte de Stat Membru UE, n-au menirea unor simpli analisti sau critici ai unei probleme, ci pe aceea de a o rezolva sau preveni ca aceasta sa aiba un impact prea profund ( ca sa utilizam un eufemism). Suparile sau indignarile nu numai ca sunt tardive, dar tradeaza mai degraba frustrari si un imobilism cu totul pagubitor. Cu atat mai mult, provocarile de limbaj la adresa Comisiei sau a marilor puteri din UE – cum a fost recent cazul la Bruxelles cu afirmatia Presedintelui gen „ne-am saturat de monitorizari” – nu pot consola sau intimida pe nimeni.
Intr-adevar, dupa episodul legat de „integrarea romilor”, Guvernul francez a fost cel admonestat procedural de catre Comisia Europeana. Numai ca s-ar putea spune ca nu acesta va scoate castanele din foc cu propriile maini, ci tot romanii, mai ales cetatenii romani de rand. Stilul de „strategie” cu furatul caciulii intre noi la portile Europei nu mai poate functiona drept alibi pentru a masca esecurile globale ale decidentilor. Altfel spus, a transfera responsabilitatea pe CSM sau pe Parlament nu cred ca mai poate convinge pe nimeni la Bruxelles sa fie mai indulgent cu Romania, ba dimpotriva ! Sunt atatea parghii in mainile clasei politice, inclusiv ale opozitiei care conduce una dintre camerele Parlamentului, incat culpabilizarea magistratilor nu va reusi sa deblocheze impasul creeat. Si aceasta o spun nu pentru ca i-as considera cumva mielusei pe toti cei invaluiti in robele unor inalte foruri ce ne judeca, ci pentru ca este evident ca magistratii sunt mai degraba a saptea roata la caruta „vinovatiilor” din cadrul Puterilor Statului, fiind in continuare numiti si „temperati” eficient tot de oamenii politici, inclusiv prin prerogativele actualului Presedinte.
Nu cu „sfidari” de acest gen se pot inregistra progrese intrucat este evident ca UE are tot interesul sa vada dezintegrandu-se concret increngaturile si complicitatile pseudo-politice (de fapt, grupuri de interese trans-partinice precum cele din Italia epocii Tangentopoli) care blocheaza la nivel general functionarea Romaniei ca Stat Membru si de veghe la frontierele Europei unite. O intrega era a elogiului non-ingerintelor in afacerile interne apune deplin in Europa. Oricat de induiosatoare ar fi drama „discriminarii” (sau persecutarii, vezi Doamne, a Romaniei), aceasta nu va in stare sa convinga pe nimeni asupra unui comportament pe deplin reformat al tarii in calitatea sa de parte integranta a Uniunii.
Desigur ca, intr-o anumita masura, negocieriele diplomatice si lobby-ul necesar, abia acum sugerat de ex-Comsiarul Orban, ar putea contribui in timp la imbunatatirea perceptiilor asupra Romaniei. Numai ca, totusi, oricat ar parea de bizar unora, curatenia trebuie inceputa si facuta acasa, nu la Bruxelles. In esenta, acest argument a fost sustinut si in recentul Document de Pozitie pe care un marcant grup de reflectie al societatii civile romanesti l-a transmis spre reactie Presedintiei Consiliului UE. Sunt personal foarte curios daca aceasta reactie va reprezenta doar o simpla bataie pe umar sau un impuls real pentru revenirea Romaniei la un veritabil comportament responsabil ca Stat Membru, in special in privinta respectarii cetateniei europene a propriilor locuitori si contribuabili.
Este prea tarziu, in genere, in Europa, pentru ca sa mai poata functiona la nesfarsit povestioara nuielusei de argint, aratata concomitent cu zaharelul politic, responsabililor de la Bucuresti. Acestia ar merita sa inteleaga ca pasarea raspunderii, ca si timpul marilor patetice indignari au apus. Lucrurile juste care conving sunt cele care chiar se fac, nu se clameaza din varful buzelor. Daca vrea sa-si pastreze un loc real si cat de cat demn in UE, Romania trebuie sa-si revizuiasca in mod radical conduita europeana, promovand nu rezerva de impostori pe care ii detine din belsug, ci valorile sale reale. Daca ar mai fi fost de asteptat ceva, un asemenea gest de penitenta inaintea Europei si un asemenea mesaj ar fi fost de asteptat din partea unui adevarat eurofil, cum, cel putin, se pretinde Dl Orban.
Politicienii nu au nici o vina, vinovat e poporul care nu se ridica la inaltimea lor. Pacat ca nu poate emigra tot poporul, ca sa ramana ei intre ei.