Se lansează apelul de proiecte 2.1.A – Microîntreprinderi din cadrul POR 2014-2020

achizitiiMDRAP a publicat o informație de presă cu privire la organizarea în data de 25.05.2016 a unei conferințe de presă cu privire la lansarea apelului de proiecte 2.1.A destinat microîntreprinderilor, apel de proiecte care va fi lansat în cadrul Programului Operational Regional (POR) 2014-2020.

După mai multe promisiuni din partea AM POR de lansare a primului apel destinat microîntreprinderilor (2.1.A) este posibil ca acest lucru să se întâmple în luna mai 2016. Acest apel de proiecte ar fi trebuit sa fie lansat încă de la sfârșitul anului 2015.

În cadrul Priorității de investiţie 2.1. a Programului Operational Regional (POR) 2014-2020, se vor finanța microîntreprinderile care au fost înființate cel mai târziu la 1 ianuarie 2015 și care au înregistrat profit din exploatare.

Valoarea eligibila a proiectului trebuie sa fie cuprinsa intre 25.000 si 200.000 euro.

Ajutorul nerambursabil se acorda in regim de ajutor de minimis. Valoarea maxima a ajutorului, in regim de minimis, ce poate fi acordata unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioada de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanțare si anul curent depunerii cererii de finanțare) este de 200.000 de euro.

În cadrul apelului de proiecte 2.1.A – Microîntreprinderi se va solicita o contribuție financiară obligatorie din partea beneficiarilor de 10% din cheltuielile eligibile.

Lansarea de apeluri in cadrul POR 2014-2020 este una dintre prioritățile MDRAP anunțate pentru anul in curs, ținta fiind de a lansa apeluri pentru cel puțin 60% din valoarea alocata programului.

Un aspect important de precizat este faptul că regiunea București-Ilfov este exclusă de la finanțare din Axa Prioritară 2 din care face și Prioritatea de investiții 2.1.

Proiectele de investiții vor putea fi realizate doar în mediu urban, adică în orașele și municipiile din România, fiind astfel excluse investițiile realizate în spațiu rural.

www.idelis.ro/stiri

About Constantin Armasu

Constantin Armasu este consultant pentru institutii publice si companii de peste 14 ani si este specializat in consultanta pentru proiecte de infrastructura. Are o vasta experienta in implementarea de proiecte de infrastructura finantate din fonduri nerambursabile, in elaborarea documentatiilor de achizitie, in verificarea procedurilor de achizitie si a cererilor de rambursare, identificarea neregulilor in cadrul proiectelor finantate din fonduri europene. A participat la elaborarea a peste 60 de proiecte de investitii in infrastructura cu finantare din fonduri europene. A fost implicat ca director de proiect, expert achizitii publice, expert financiar-contabil in peste 10 proiectele de asistenta tehnica pentru autoritati publice centrale. In calitate de expert achizitii publice a verificat respectarea legislatiei in domeniul achizitiilor publice pentru mai mult de 100 de proceduri de achizitie realizate in cadrul unor proiecte cu finantare europeana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.