Se lanseaza proiectul european de cercetare SMART-RAD-EN

cercetare_laborator.jpg

Unul dintre cele 12 puncte ale Codului european de lupta impotriva cancerului se refera la iradierea cu radon, iar Organizatia Mondiala a Sanatatii sustine ca este a doua cauza, dupa fumat, a cancerului pulmonar. Proiectul finantat din fonduri europene prin care vor fi monitorizate, gratuit, 1.000 de case din Romania se lanseaza, oficial, vineri.

Incendiu la o casa din comuna Corbeanca Victor Zota anunta ca isi da demisia din functia de coordonator al Pro… Venezuela: procesul de suspendare al presedintelui Maduro a fost, de a… Lansarea proiectului de cercetare-inovare cu titlul “Sisteme inteligente privind siguranta populatiei prin controlul si reducerea expunerii la radon corelate cu optimizarea eficientei energetice a locuintelor din aglomerari urbane importante din Romania, acronim SMART-RAD-EN”, finantat prin Programul Operational Competitivitate 2014-2020, are loc vineri, de la 10.00, la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Stiinta si Ingineria Mediului.  Proiectul SMART-RAD-EN are ca obiectiv principal cresterea sigurantei si sanatatii populatiei, imbunatatirea calitatii mediului interior si optimizarea eficientei energetice a locuintelor prin dezvoltarea unor sisteme inteligente integrate pentru monitorizarea, controlul si reducerea expunerii la radon si la alti poluanti casnici aerieni (CO2, CO, VOC) in 5 aglomerari urbane din Romania (Cluj-Napoca, Bucuresti, Iasi, Sibiu si Timisoara), pe baza cercetarii inovatoare interdisciplinare.   Totodata, proiectul vizeaza crearea in cadrul beneficiarului Universitatea Babes-Bolyai a unui nucleu de competenta stiintifica si tehnologica de inalt nivel, la standarde europene, in domeniul calitatii mediului interior, care sa se alinieze cu cele mai importante centre de profil din Europa. Alaturi de expertii in radon (Prof. Dr. Carlos Sainz de la Universitatea Cantabria din Spania, CSII Dr. Ing. Alexandra Cucos Dinu, Lect. Dr. Tiberius Dicu si colegii de la UBB), in echipa interdisciplinara a proiectului vor fi implicati specialisti tehnici cu expertiza avansata in inginerie civila si automatizare de la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (Prof. Dr. Cosmin Chiorean si echipa, Conf. Dr. Silviu Folea) si Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti (Conf. Dr. Tiberiu Catalina si echipa de doctoranzi). In cadrul evenimentului se va prezenta si un moment comemorativ-omagial dedicat Prof. Univ. Dr. Constantin Cosma, pionier in cercetarile de radon si mentor al grupului de cercetare care implementeaza acest proiect.  

Pericolul Radonului

Radonul este un gaz radioactiv care provine din radiu care e generat de uraniu. Uraniul se transforma in radiu, iar acesta in radon. Uraniu exista in sol pentru ca solul e format din roci care contin uraniu. Solul contine uraniu, radiu si degaja radon. „Uraniul se gaseste peste tot, exista si in unghia noastra o mica cantitate de uraniu, dar acolo unde e acumulat in cantitati mari avem zacaminte de uraniu”, a explicat intr-un interviu regratatul profesor  Constantin Cosma, directorul Centrului de Radioactivitatea Mediului si Datare Nucleara din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, singura institutie unde se cerceteaza nivelul de radon in Romania. El a precizat ca radon exista in fiecare locuinta, insa trebuie sa ne facem griji doar daca se depaseste o anumita concetratie. Dintre cele 12 puncte ale Codului, la numarul 9 se arata: „Aflati daca sunteti expusi iradierilor cu niveluri ridicate de radon natural in locuinta dumneavoastra. Luati masuri pentru a reduce nivelurile ridicate de radon”. Organizatia Mondiala a Sanatatii atragea atentia in 2009 (HANDBOOK ON INDOOR RADON- A PUBLIC HEALTH PERSPECTIVE) ca „radonul este a doua cauza a cancerului pulmonar dupa fumat. Radonul este mult mai probabil sa provoace cancer pulmonar la persoanele care fumeaza sau care au fumat in trecut, decat la nefumatori. Cu toate acestea, radonul este cauza principala a cancerului pulmonar la nefumatori”. Raportul OMS analizeaza rezultatele studiilor realizate in Europa (2006), America de Nord (2005) si China (2004). „Exista dovezi incontestabile ca radonul actioneaza ca o cauza a cancerului pulmonar in populatia generala, la concentratiile gasite in casele obisnuite”, arata OMS. In majoritatea statelor unde aceasta problema a fost constientizata se recomanda ca de la concentratia de 200 Bq/m3 (200 de unitati de Radon pe metru cub de aer-nr) ar trebuie luate masuri.    

Impactul proiectului  

Impactul si beneficiile proiectului sunt puternic corelate cu legislatia de radon pe care Romania trebuie sa o introduca incepand cu anul 2018. In acest sens, prezentul proiect reprezinta prima initiava de sincronizare a Romaniei cu prevederile normative europene privind protectia impotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiatiile ionizante (radon). Rezultatele stiintifice preconizate au un potential major de a aduce castiguri considerabile in termeni de sanatate, cercetare, dezvoltare si inovatie tehnologica si de a genera valoare economica, prin obligativitatea care va fi impusa legislativ in Romania incepand cu 2018 – DIRECTIVA 2013/59/EURATOM. Prin acordurile de parteneriat incheiate cu Comisia Nationala pentru Controlul Activitatii Nucleare (CNCAN) si Institutul National de Sanatate Publica (INSP), proiectul va contribui la crearea cadrului legislativ romanesc pentru armonizarea programelor de eficienta energetica a cladirilor cu reducerea poluarii si asigurarea unor standarde de calitate a mediului interior.

1.000 de case monitorizate  

Beneficiari directi ai proiectului: 

• 1000 de case din Cluj-Napoca, Bucuresti, Iasi, Sibiu si Timisoara participante la proiect, care vor primi GRATUIT un inventar complet al poluarii aerului de interior in corelatie cu consumul de energie; 
• 100 de case din Cluj-Napoca, Bucuresti, Iasi, Sibiu si Timisoara, in care se va implementa GRATUIT un sistem inteligent de monitorizare a poluarii aerului de interior (radon, VOC, CO2, CO, temperatura, presiune, umiditate) cu transmitere la distanta a datelor;
• 10 case din Cluj-Napoca, Bucuresti, Iasi, Sibiu si Timisoara, in care se vor implementa GRATUIT solutii integrate eficiente energetic pentru controlul si reducerea expunerii la radon si la alti poluanti casnici aerieni dezvoltate prin proiect.  

Indicatori de realizare/rezultat:  3 sisteme prototip de solutii tehnice integrate; 10 case remediate; Harta de risc penttru orasele tinta; 18 locuri de munca nou create prin proiect in UBB; 3 Cereri de brevete; 25 de publicatii stiintifice (15 articole in jurnale ISI); 2 propuneri de proiecte Orizont 2020. Valoarea totala a acestui proiect este de 8.925.250 lei, iar perioada de implementare este 01 septembrie 2016 – 31 august 2020.

Sursa: Adevarul

One Reply to “Se lanseaza proiectul european de cercetare SMART-RAD-EN”

  1. Cum se poate participa la acest program cu aparatura de masurare proprie ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top