Startup-ul românesc de telemedicină Recomedica se listează pe Seedblink și țintește o finanțare de 300.000 euro

RecoMedica.png

Recomedica, startup românesc care oferă ghidare și asistență medicală online, anunță listarea pe platforma de crowdfunding Seedblink, unde își propune să obțină o finanțare de 300.000 de euro de la investitori locali, la o evaluare de 3,5 milioane de euro.

Prin această nouă rundă de investiții, fondatorii Recomedica au în plan dezvoltarea unei aplicații mobile Recomedica PRO și lansarea internațională a serviciilor.

Recomedica este o platformă medicală online, care funcționează ca o punte între prestatorii de servicii medicale și pacienți, ce își propune să ofere utilizatorilor din România acces rapid la consultații medicale online și programări pentru analize de specialitate, cu scopul de a eficientiza procesele de diagnosticare și tratament. Obiectivul echipei Recomedica este de a aduce utilizatorilor cât mai aproape și cât mai la îndemână sprijinul medical de care au nevoie prin contactarea rapidă a unui medic.

Startup-ul Recomedica a fost fondat de Eduard Andrei Cioroagă și Mihail Subțirelu în urmă cu doi ani și a atras deja o investiție privată de 25.000 de euro la finalul anului 2020.

Prin campania demarată pe Seedblink, Recomedica își propune să strângă 300.000 de euro, cu opțiunea de a extinde această rundă la maximum 350.000 de euro. Din majorarea de capital vizată, Recomedica are deja asigurată suma de 135.000 de euro de la investitori din România, unii cu o expertiză aprofundată în sectoarele medical și farmaceutic.

Cu această nouă finanțare, fondatorii Recomedica au în plan dezvoltarea unei aplicații mobile Recomedica PRO, îmbunătățirea și dezvoltarea experientei utilizatorului atât în cadrul platformei cât și în cadrul altor departament cu care acesta interacționează (call center) și lansarea internațională a serviciilor. Primele piețe vizate sunt și piețele în care Recomedica deja e activat în comunitățile de români, cele mai importante fiind Maria Britanie, Germania Italia și Austria.

“Acum, mai mult ca niciodată, telemedicina joacă rolul cheie pentru persoanele care doresc să aibă grijă de sănătatea lor și a familiilor lor în mod corespunzător. Recomedica este platforma care oferă cea mai largă gamă de specialități medicale și cel mai rapid timp de răspuns la solicitările medicale și cu această nouă finanțare pe care o vom obține prin Seedblink, ne propunem să accelerăm dezvoltarea proiectului Recomedica. Suntem bucuroși că avem această oportunitate de a colabora cu echipa Seedblink și avem încredere că dezvoltarea noastră va încuraja dezvoltarea întregii industrii de asistență medicală.”, a declarat Eduard Andrei Cioroagă, co-fondatorul și CEO-ul Recomedica.

“Ne bucurăm să revenim la sectorul Health-Tech, care a generat mare interes pentru investitori în cadrul listărilor precedente pe SeedBlink. Recomedica acoperă o regiune foarte importantă a peisajului medical: prevenția. Este o verigă care lipsește atât în zona virtuală cât și în viața reală. Recomedica așează carămizi la baza piramidei ce trebuie reconstruită în România: prevenție, specialiști, chirurugi. Ne bucurăm să punem umărul în susținerea unei companii tinere, care combină entuziasmul și experiența în digital marketing… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top