CJ Giurgiu vrea sa consolideze malurile Dunarii cu fonduri europene

Dunare, fonduri europene, Giurgiu

La discutii participa si reprezentanti ai Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare, precum si conducerea Institutului National de Cercetare – Dezvoltare pentru Imbunatatiri Funciare (ISPIF).

Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Giurgiu, Tudorel Tone, Dunarea se apropie cu repeziciune de digul de protectie, din cauza eroziunii malurilor fluviului.

„Pentru acest proiect, am avut saptamana trecuta o prima discutie cu eventualii parteneri. Asistam la fenomenul de eroziune a malurilor Dunarii, iar fluviul se apropie periculos de repede de digul de protectie. Am vorbit cu bulgarii sa facem ceva urgent. Avem ca partener si Consiliul Local Gostinu, intrucat din primele discutii cu cei de la ISPIF, am stabilit ca in aceasta zona, la Gostinu, fenomenul eroziunii malului Dunarii este mult mai mare fata de alte zone ale judetului Giurgiu. Vreau neaparat sa implementam acest proiect la Giurgiu. Practic, ar fi un inceput si la nivel de tara, cred ca s-a mai facut ceva de genul acesta doar la Oltenita”, a declarat Tudorel Tone, precizand ca proiectul ar putea fi depus prin Programul Operational Regional „Romania-Bulgaria”.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top