
Anuntul a fost facut de primarul sectorului 3, Liviu Negoita, cu ocazia unei conferinte de presa, prilej cu care a amintit ca autoritatea locala va atrage astfel 4,8 milioane de lei din fonduri europene pentru derularea acestor programe.
Din aceasta suma, 1,2 milioane lei vor fi alocati pentru achizitia de 10 camere video si adaptarea celor deja existente (27) si vor fi repartizati 3,6 milioane lei pentru amplasarea de infochioscuri.
„Avem un plan integrat de dezvoltare urbana pentru sectorul 3, pe care dorim sa-l dezvoltam, dar nu haotic. Ne referim la doua proiecte importante, care au ca scop mentinerea sigurantei si informarea cetatenilor, intrucat obiectivul nostru este de a creste interactivitatea cu oamenii”, a afirmat Liviu Negoita. El a aratat ca acest plan de dezvoltare a sectorului 3 este o componenta a descentralizarii administratiei publice.
Infochioscurile vor fi amplasate in zonele cu camere video pentru a creste siguranta cetatenilor si vor fi montate in sector panouri electronice de afisaj, care vor furniza informatii strict legate de activitatea Primariei. Sefa biroului finantare internationala din cadrul Primariei sectorului 3, Ana Maria Vasile, a aratat, la randul sau, ca panourile electronice vor fi amplasate in zonele aglomerate ale sectorului 3, pentru a fi aproape de oameni.
Proiectele ce urmeaza a fi implementate in acest an vor fi supuse aprobarii Consiliului Local, in cadrul sedintei de saptamana viitoare. Apoi, aceste proiecte vor urma cursul firesc al implementarii lor, ele fiind stabilite a se finaliza in lunile octombrie – noiembrie ale acestui an.
Primaria sectorului 3 a mai atras pana in prezent fonduri structurale pentru dezvoltarea unor proiecte vizand protectia sociala, cat si dotarea cu aparatura a celor patru miniprimarii existente la adresele Baba Novac – Rucar, Bd. Theodor Pallady, str. Istriei si Liviu Rebreanu – Titan. Panourile electronice vor emite informatii privind harta interactiva a sectorului, activitatea primariei, lista unor acte necesare pentru diverse aprobari, sondaje de opinii, mesaje.