
Luand act de declaratiile facute de presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor APIA, Radu Ungureanu, sindicat ce reprezinta, in fapt, directorii demisi ai institutiei ca urmare a incompetentei dovedite in gestionarea obiectivelor si activitatilor APIA, domnul ministru Ilie Sarbu face precizari cu privire la decizia de demitere a conducerii centrale si locale a APIA, pentru corecta informare a opiniei publice.
In primul rand, demiterea conducerii APIA, caracterizata de catre Sindicatul directorilor APIA ca fiind o „metoda securisto-comunista”, reprezinta in viziunea domnului ministru Sarbu unica solutie prin care domnia sa putea sa-si respecte angajamentul asumat fata de fermieri de efectuare in termen a platilor pe suprafata. De asemenea, domnul ministru Ilie Sarbu nu va ezita nici pe viitor sa-si asume astfel de masuri radicale, daca interesul fermierilor va fi afectat de incompetenta top-managementului institutiilor aflate in subordinea MAPDR.
In al doilea rand, masura nu a fost aplicata unitar si discretionar, daca la aceasta s-au referit liderii sindicatului directorilor din APIA cand au numit-o „securisto-comunista”, ci a tinut cont de eficienta fiecarui director in parte. Acest lucru este confirmat de faptul ca trei dintre fostii directori ai centrelor judetene APIA – Harghita, Ilfov si Arges – au fost numiti sa asigure interimatul conducerii centrale a institutiei.
In ceea ce priveste acuzatia potrivit careia conducerea MAPDR „nu a identificat mai intai cauzele care au dus la intarzierea platilor”, facem cunoscut opiniei publice faptul ca domnul ministru Ilie Sarbu, inca de la reinstalarea in functie, a convocat sedinte operative periodice cu conducerea APIA in cadrul carora au fost analizate problemele legate de gestionarea fondurilor europene, s-au trasat sarcini si au fost urmarite termenele de realizare a acestora.
In aceasta ordine de idei, desi a fost stabilita, de comun acord cu conducerea APIA, inceperea platilor pe suprafata la data de 15 martie 2009, ulterior fiind solicitata o prelungire de 3 zile acceptata de ministrul agriculturii, nici acest termen nu a fost respectat. Astfel, in cadrul sedintei operative din data de 19 martie 2009, conducerea APIA a inaintat un nou termen de o luna pentru inceperea platilor, solicitare de neacceptat avand in vedere faptul ca fermierii se afla in plina campanie agricola si au nevoie de finantare.
Referitor la declaratia liderului sindicatului directorilor din APIA potrivit careia „ultimele misiuni de audit au relevat ca activitatea APIA a fost corespunzatoare”, MAPDR subliniaza faptul ca ultimele misiuni de audit au aratat tocmai contrariul a ce afirma sindicalistul Radu Ungureanu.
Astfel, in data de 17 februarie 2009, prin infograma nr. 1672, Reprezentanta Permanenta a Romaniei la Bruxelles a adus la cunostinta MAPDR faptul ca Romaniei i s-au calculat penalitati de 8.409.939 euro intrucat APIA nu a reusit sa efectueze platile directe in contul anului 2007 pana la data de 30 iunie 2008.
De asemenea, prin scrisoarea Comisiei Europene rezultata in urma misiunii de audit desfasurata intre 29 septembrie – 3 octombrie 2008 cu privire la platile unice pe suprafata (SAPS) si platile nationale directe complementare (CNDP) aferente anului 2007, Romania a fost instiintata ca i se vor aplica corectii financiare de mai multe milioane de euro.
La acestea se adauga reducerea prevazuta de Regulamentul 1423/2006 referitor la clauza de salvgardare in agricultura, suma totala a penalizarilor ajungand la cca. 79 milioane euro. Daca aceste date reprezinta „activitatea corespunzatoare a APIA” in viziunea liderului sindicalistilor directorilor din APIA, atunci MAPDR nu poate adopta acelasi punct de vedere pagubos pentru fermieri.
Dimpotriva, conducerea MAPDR urmareste reducerea intarzierilor si nu perpetuarea sau chiar prelungirea acestora, optand pentru o selectie pe baza de competenta a top-managementului institutiilor din subordine. Una din prioritatile MAPDR este aceea ca platile sa se faca la timp catre beneficiari, APIA trebuind sa se conformeze acestui obiectiv.
Din dorinta de a stimula personalul APIA in a depune eforturile necesare pentru a incepe platile pe suprafata la timp, institutia a fost sustinuta de MAPDR cu sporul de 75% la salariul de baza si cu plata orelor suplimentare, ponderea veniturilor din salarii a APIA reprezentand 57,58% din veniturile intregului personal din MAPDR finantat integral de la bugetul se stat.
Referitor la acuzatia total nerealista si iresponsabila a liderilor sindicatului directorilor APIA ca prin decizia de demitere a managementului APIA, ministrul agriculturii „s-a razbunat pe niste oameni care au muncit ca tampitii trei ani si ale caror rezultate au fost recunoscute de Comisia Europeana” , facem precizarea ca functionarii de executie ai APIA si-au dublat sau poate chiar triplat volumul de munca si de efort, tocmai din cauza incompetentei si proastei gestionari a activitatilor institutiei de catre conducerea centrala si judeteana.
Prin urmare, masura luata in data de 19 martie de catre domnul ministru Ilie Sarbu nu vizeaza personalul de executie al institutiei, personal care se va bucura in continuare de toate drepturile salariale in concordanta cu evaluarea eficientei angajatilor, ci personalul de conducere care, prin incompetenta si delasare, a contribuit in sens negativ la sporirea efortului prin organizarea defectuoasa a muncii.