Comisia Europeana si Guvernul Romaniei cauta solutii pentru accesarea mai rapida si mai usoara a sumelor destinate Romaniei din Fondul Social European

fonduri europene, Comisia Europena, POSDRU, FSE

Din partea Ministerului Muncii au participat domnul Alexandru Petru Fratean, secretar de stat pentru Afaceri Europene si Relatii Externe, doamna Cristina Iova, director general, Autoritatea de Management a Programului Sectorial Operational Dezvoltarea Resurselor Umane si d-na Daniela Nedelcu, director, Directia Coordonare Fondul Social European.

Din partea Comisiei Europene, Directia Generala Ocupare, Afaceri Sociale si Egalitate de sanse, au participat la intalnire domnul Nikolaus van der Paas, director general, doamna Lenia Samuel, director general adjunct, domnul Peter Stub – Jorgensen, director, Directia Fondul Social European, Monitorizarea Politicilor Nationale Corespondente II, coordonator al Unitatii geografice care include Romania si doamna Septimia Dobrescu, desk officer in cadrul Unitatii geografice Romania.

In cadrul intalnirii s-au discutat stadiul implementarii POSDRU si posibilitatile de accelerare a implementarii. In acest scop, reprezentantii CE au pus accent atat pe propunerile de modificare a legislatiei romanesti, cat si pe propunerile de simplificare a regulamentelor CE, astfel incat accesul la fonduri sa fie mai rapid si mai usoara.

Accesarea rapida si usoara a finantarii este deosebit de importanta in acest moment, deoarece Fondul Social European (FSE) este un instrument cheie care poate contribui la finantarea unor masuri anticriza in domeniul ocuparii fortei de munca, contributia FSE la planul european de relansare economica fiind foarte importanta.

Pentru combaterea crizei, UE implementeaza Planul European de Relansare Economica care a fost aprobat de catre Consiliul European in decembrie 2008. Modul in care sprijinul va fi acordat tarilor membre depinde de situatia individuala a acestora. Planul implica „investitii inteligente” care sa permita o crestere sustenabila pe termen lung.

Instrumentele politicii de coeziune a UE – Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European (FSE) si Fondul de Coeziune – reprezinta o treime din bugetul total al UE si sunt cele mai mari surse de investitii ale UE in economia reala. Astfel, ele pot fi considerate punctul cheie al acestor masuri de „investitii inteligente”.

Fondul Social European este principalul instrument financiar al UE in ceea ce priveste investitia in oameni. Sustinerea pietei muncii si combaterea somajului fac parte dintre activitatile uzuale ale programelor si proiectelor finantate din FSE. De-a lungul perioadei curente de desfasurare a programelor finantate din FSE, milioane de cetateni UE sunt ajutati sa-si gaseasca o slujba si sa isi imbunatateasca abilitatile prin participarea la proiecte finantate din FSE.

Pentru a ajuta statele membre sa porneasca investitii in domeniul ocuparii fortei de munca, sa previna somajul pe termen lung si sa ridice nivelul de pregatire al lucratorilor UE a adus fondurilor structurale, inclusiv FSE, cateva schimbari importante din punct de vedere legislativ si administrativ.

Aceste masuri vizeaza: utilizarea alocarilor care nu au fost cheltuite in perioada precedenta de finantare, cresterea platilor in avans catre statele membre, crearea unor reguli de co-finantare mai flexibile.

Astfel, in 2009, ca parte a Planului de Relansare, UE va face din fondurile structurale plati suplimentare in avans catre statele membre. Aceste plati suplimentare vor insuma 6,25 de miliarde de euro, ridicand suma totala a platilor in avans pentru 2009 la 8,62 de miliarde de euro.

Aceasta noua finantare reprezinta mai mult decat dublarea platilor in avans din fonduri structurale catre statele membre pentru anul 2009. In plus, pentru a face si mai accesibila finantarea din 2009 se vor aproba si lansa mai multe proiecte in cadrul FEDR si FSE in scopul sustinerii angajarii si crearii de noi locuri de munca precum si dezvoltarii de noi afaceri in statele membre.

Oricum, criza economica a creat o presiune la nivelul bugetelor nationale, iar multe state membre au dificultati in utilizarea sumele destinate co-finatarii proiectelor FSE. Aceasta situatie creaza o presiune suplimentara deoarece alte masuri din Planul de Relansare au ca scop cresterea finantarii UE pe termen scurt si, implicit, a cererilor din partea beneficiarilor de proiecte.

Pentru a sustine programele FSE, proiectele pot primi acum finantare 100% din fonduri europene. Este necesar ca aceste proiecte sa demareze avand in vedere faptul ca finantarea lor va fi echilibrata din fonduri nationale pana la sfarsitul perioadei de programare, in 2013. In acest fel, cererile de co-finatare nu constituie o frana in privinta lichiditatilor financiare ale proiectului in timpul perioadei critice a planului de relansare, atat timp cat regulile vor fi respectate pe termen lung.

Din punct de vedere istoric, managementul financiar al proiectelor finantate din fonduri structurale s-a bazat pe principiul 1 euro finantare raportat la 1 euro cheltuieli eligibile. Acest lucru plasa o sarcina administrativa dificila asupra beneficiarilor de proiecte care ar fi putut redirectiona resursele si a descurajat pe altii sa mai aplice pentru finantare.

In acest sens s-au adus modificari astfel incat, cu mai putina birocratie si costuri reduse, se pot dedica mai multe resurse obiectivelor fundamentale. Aceasta masura poate incuraja mai multi potentiali beneficiari sa aplice pentru finantare, avand ca rezultat proiecte mai bune si mai numeroase.

Reprezentantii CE au recomandat oficialilor romani transmiterea urgenta, din partea Autoritatii de Audit de pe langa Curtea de Conturi a Romaniei, a descrierii sistemului de management si contol a POSDRU, in vederea aprobarii de catre CE. Aceasta aprobare va permite autoritatilor romane sa transmita cereri de rambursare de la CE catre Romania, fapt important mai ales in contextul actual al crizei economice si financiare.

Tot in contextul crizei, directorul general al Directiei Generale Ocupare, Afaceri Sociale si Egalitate de sanse, domnul Nikolaus van der Paas, a vorbit despre importanta organizarii reuniunii la nivel inalt, ce va avea loc la Praga in data 7 mai 2009, pe tema ocuparii fortei de munca.

De asemenea, in cadrul intalnirii s-a discutat despre dezbaterea lansata la nivelul UE asupra noului buget al UE dupa 2013 si a modului de alocare a fondurilor din bugetul UE pentru statele membre. in contextul crizei, este importanta prezentarea valorii adaugate a fondurilor UE si asigurarea vizibilitatii acestor fonduri pentru cetatenii UE.

Este cruciala pentru Romania, in contextul crizei economice, utilizarea eficienta, simpla si rapida a sumelor alocate din Fondul Social European. In cadrul intalnirii s-a recunoscut ca, in general, prima etapa a perioadei de implementare este una dificila pentru statul membru, deoarece se pregateste cadrul implementarii, se lanseaza cereri de proiecte, se elaboreaza regulile de implementare, se pregatesc portofolii de proiecte bune si eligibile.

In prezent, se poate considera ca o treime din perioada de implementare (2007 -2013) a trecut, ceea ce in experienta europeana inseamna ca ar fi trebuit utilizate 20% din sumele alocate (pana in prezent, in Romania, in cadrul POSDRU au fost semnate contracte ce insumeaza 34% din sumele alocate de UE pentru perioada 2007 – 2009).

Sursa: , Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top