
Pogea a declarat ca in sedinta Ecofin, la care au participa ministii de finante din cele 27 de state membre ale UE, presedintia ceha a UE a supus Consiliului decizia de aprobare a imprumutului prin procedura consultarii scrise.
„Aceasta procedura de consultare scrisa a fost finalizata in cursul zilei de 6 mai 2009. S-a primit acordul de la cele 27 de state membre„, a spus ministrul Finantelor.
In privinta dobanzilor aferente imprumutului, ministrul Finantelor a explicat ca dobanda aferenta imprumutului de la CE este de aproximativ 3% pe an, in conditiile in care Finantele se imprumuta in prezent de pe piata interna la o dobanda de 11,5-12% pe an.
Prima transa de la UE, in valoare de 1,5 miliarde euro, va fi disponibila, cel mai tarziu, la inceputul lunii iulie.
Romania a ajuns la un acord pentru o finantare totala de 19,95 miliarde euro pe o perioada de doi ani, din care 12,95 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la Comisia Europeana, 1 miliard euro de la Banca Mondiala si 1 miliard euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii si International Finance Corporation.