Soseaua ocolitoare a municipiului Brasov prinde contur cu finantare REGIO

Semnarea contractului de finantare in cadrul Programului REGIO a avut loc duminica, 31 mai 2009, la ora 12.00, la Primaria municipiului Brasov, in prezenta domnului Razvan Murgeanu, secretar de stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, a domnului Gabriel Friptu, director general al Autoritatii de Management a Programului Operational Regional din cadrul MDRL, a domnului Simion Cretu, director general ADR Centru si a domnului George Scripcaru, primarul municipiului Brasov.

Aceste fonduri sunt alocate prin Programul Operational Regional, Axa prioritara 2, domeniul major de interventie 2.1 ce prevede reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane – inclusiv constructia si reabilitarea soselelor de centura. Proiectul brasovean a fost depus la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru in luna august 2008 si prevede conectarea drumurilor judetene la reteaua drumurilor nationale si la reteaua TEN, prin legatura intre DN 11 si DN 13.

Proiectul are prevazut un buget total de peste 81,7 milioane lei, din care 22,7 milioane reprezinta valoarea totala eligibila spre finantare, ce include si peste 450 mii lei contributia Consiliului Local la cheltuielile eligibile.

Diferenta de circa 60 milioane lei reprezinta cheltuielile neeligibile ale proiectului, finantate din fondurile proprii ale Consiliului Local Brasov.

Prin acest proiect va fi construit un drum de 6,43 kilometri, cu o platforma in latime de 12 metri si latimea partii carosabile de 7 metri. De asemenea, pe acest drum va fi construit un pasaj, la KM 5+521, si doua poduri, la KM 1+256,8 si la KM 4+262.

Municipalitatea brasoveana apreciaza ca soseaua de centura a municipiului Brasov va prelua fluxurile majore de circulatie care tranziteaza aglomerarea urbana, reducand nivelul de poluare, dar va contribui si la o dezvoltare mai rapida a Regiunii Centru.

„Infrastructura de transport este una dintre prioritatile unui oras, fiind necesara pentru dezvoltarea sa economica. Descongestionarea traficului este esentiala, mai ales acum, cand studiile de trafic impun fluidizarea circulatiei. Municipiul Brasov nu putea ramane in urma procesului de dezvoltare, cu atat mai mult cu cat reprezinta singurul pol de crestere de nivel national din Regiunea Centru. Avem convingerea ca acest proiect depus pe Axa Prioritara 2 a Programului Operational Regional va fi cel mai rapid finalizat, astfel incat tronsonul de drum va putea fi practicabil inca din primavara anului viitor. Din acel moment vom putea vorbi despre beneficiile acestui proiect asupra dezvoltarii durabile a municipiului Brasov si a intregii regiuni”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Sursa: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top