Absorbtia fondurilor de la UE este in crestere

Cu toate ca procesul de absorbtie a fondurilor europene a inceput sa se deblocheze, specialistii spun ca acest lucru trebuia sa se intample mult mai devreme.

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, pana la 31 mai, numarul contractelor semnate a ajuns la 1057 de la 722, cate erau inregistrate la sfarsitul lunii anterioare.

In ceea ce priveste tipul contractelor de finantare semnate, cele mai multe sunt in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE) si cel al Programului Operational Regional (POR), cu 178, respectiv 138 de proiecte. Astfel, numarul acestora a crescut cu 72%, respectiv cu 84%, fata de aprilie.

„Este o urmare fireasca, este un semn ca au inceput sa intre bani. Totusi, probleme raman la durata prea mare de aprobare a proiectelor. Sunt multe cazuri in care a trecut un an de la depunerea proiectului pana la semnarea acestuia”, explica Dragos Jaliu, managing partner la Structural Consulting Group. Mai mult, sunt firme care au depus proiectul inca de anul trecut si abia acum au intrat in procesul de evaluare.

Din alt punct de vedere, o parte din problemele de absorbtie a fondurilor pentru cresterea competitivitatii tin de gestiunea programelor. si asta intrucat „numarul mare de cereri a «surprins» sistemul de evaluare, aprobare si finantare, ce era subdimensionat in cursul primelor apeluri de proiecte. Acest fapt explica si intarzierile semnificative din aceasta perioada”, explica Florin Ilie, specialist in fonduri europene.

Proiecte in curs de evaluare

Ritmul greoi al procesului de accesare a fondurilor europene nu a descurajat firmele. Dimpotriva, la sfarsitul lunii mai se inregistrau 8.221 de proiecte depuse, din care 2.917 sunt in curs de evaluare. Iar din acestea, putin peste o mie au fost deja contractate. Specialistii se asteapta ca, in urmatoarele luni, numarul de proiecte aprobate sa creasca.

Cu toate acesta, nimeni nu poate spune cu exactitate ce se va intampla, avand in vedere faptul ca multe firme nu-si mai pot asigura partea lor de cofinantare din cauza situatiei economice dificile.

Un aspect pozitiv il reprezinta simplificarea cerintelor administrative pentru depunerea dosarului cererii de finantare. Astfel, din cele 29 de acte pe care intreprinderile mici si mijlocii trebuiau sa le depuna, au ramas doar sase.

De exemplu, bilantul contabil al firmei este disponibil pe site-ul Administratiei Nationale de Administrare Fiscala si de aceea, societatea nu mai trebuie sa-l includa in documentatie.

In privinta proiectelor selectate pentru fonduri europene, sistemul de finantare este sub forma de decont, mai precis titularul proiectului face anumite cheltuieli din fonduri proprii, care ii sunt rambursate ulterior, intr-o perioada de doua pana la trei luni. Acest avans sau prefinantare a fost majorat recent de la 20% la 30% din totalul cheltuielilor.

Proiecte mari de mediu

Programul Operational Sectorial de Mediu (POSM) are o rata crescuta de absorbtie. Suma platita catre solicitanti a crescut cu 48,5 milioane de lei in ultima luna. „Proiectele din POR sau POSM au o valoare medie mai ridicata, ceea ce se reflecta intr-o crestere procentuala mare a gradului de absorbtie”, mai spune Ilie.

Regiunea Nord-Est este fruntasa

Pana la data de 8 mai au fost semnate 299 de contracte de finantare, in valoare de 766 de milioane de euro, prin Programul Operational Regional (POR), reprezentand 18% din fondurile alocate prin acest program, potrivit datelor Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei.

Mai mult, cel mai mare procent de atragere a fondurilor europene se inregistreaza in Regiunea Nord-Est, care are 226 de proiecte depuse, in valoare de 222 de milioane de euro, ceea ce reprezinta un grad de utilizare de 35,7%, pe locul al doilea situandu-se Regiunea Centru, cu 131 de proiecte depuse, in valoare de 134 de milioane de euro, ceea ce inseamna un grad de utilizare de 32,9% din fondurile disponibile.

La polul opus, se situeaza Regiunea Bucuresti – Ilfov, care are o situatie „catastrofala” in opinia oficialilor din minister, cu doar 1,7% grad de utilizare a fondurilor, si Regiunea de Dezvoltare Sud, care este repetenta la mai toate capitolele, cu doar 40 de proiecte, in valoare de 33 de milioane de euro si un grad de utilizare de 4,8%. Aceste cifre nu includ si proiectele de pe Axa 2 a POR – Drumuri si Retele de Transport.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top